Comunitate

Investiţiile din comună, în centrul preocupărilor primarului din Hărău

Magdalena Şerban

Primarul din Hărău şi-a făcut calcule peste calcule, iar suma de care ar avea nevoie pentru investiţiile programate să se desfăşoare în acest an este de circa 900.000 de lei. Asta, pe lângă finanţările accesate pentru astfel de proiecte.

„Dacă bugetul nostru din 2017 nu va fi mai mare ca bugetul de anul trecut, greu ne va fi să ducem la capăt proiectele preconizate. Ne-ar trebui în jur de 400.000 de lei în plus faţă de alocările din 2016. Atunci, cu tot cu rectificări, am ajuns la 3.300.000 de lei. Avem un proiect de modernizare a opt kilometri de drumuri comunale din bani europeni (un milion de euro) pentru care aştept să fiu chemat să semnez contractul de finanţare, dar rămân nişte porţiuni care nu au fost incluse în acest program, aşa că trebuie să le executăm cu fonduri de la visteria locală (circa 350.000 de lei). Mai vrem să construim un dispensar în satul Chimindia, iar pe cel din Banpotoc urmărim să-l reabilităm. Centrul de comună are un dispensar funcţional şi oferă condiţii bune pentru asigurarea actului medical. Doctorul de familie se deplasează în celelalte localităţi, dar spaţiile de acolo nu se pretează la astfel de consultaţii. Pentru dispensare nu se pot accesa fonduri europene de către administraţiile publice, deci se impune să ne descurcăm. O altă investiţie este cea de reabilitare a căminului cultural din Banpotoc, prevăzută a se face prin Grupul de Acţiune Locală (maximum 80.000 de euro plus TVA). Vizăm schimbarea acoperişului, izolarea termică şi montarea unei centrale electrice. Prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) avem deja în lucru căminul cultural din Hărău, care va fi complet reabilitat. Partea de amenajare a parcării şi a spaţiului din jur pică în sarcina noastră, aşa că vom avea costuri de 150.000 de lei, bani pe care îi vom scoate din puşculiţa proprie. O să fie un edificiu utilat cu sală de conferinţe şi dotat după standarde moderne, iar la finele anului curent probabil că-l vom reda în circuit”, a precizat Lucian-Mihael Albu-Weber (foto), primarul comunei Hărău.
Acesta a mai spus că are deja pregătit un program ce prevede realizarea racordurilor la reţeaua de canalizare,  însă dacă primăvara ce vine nu va aduce deschiderea unei noi sesiuni de depunere a proiectelor europene, gândul i se va îndrepta către fondurile guvernamentale. Norocul trebuie să-i surâdă în vreun fel, numărul de racorduri pe care trebuie să-l asigure fiind de 700. O parte din cetăţeni au ales să şi le facă pe cont propriu, nedorind să mai aştepte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura