Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Unde L-am pierdut pe Iisus?

Valentina Mureşan

Ne aflăm în Săptămâna Patimilor şi, fie că am postit aceste 40 de zile, fie că n-am reuşit, timpul se desfăşoară în tăvălugul său iminent. Ne apropiem inevitabil de o nouă răstignire, dar şi de marea Înviere! Aici este o colosală potenţă divină, peste care trebuie să ne aşternem sufletele la rugăciune, dar şi la chibzuirea lucrurilor.

Cum reuşeşte Iisus să fie răstignit an de an, iar noi sărbătorim acest lucru, în loc să-i luăm crucea de pe umeri? Mântuitorul intra glorios în Ierusalim, ca un adevărat împărat, iar zilele următoare aveau să fie cele mai amare, din câte a trăit vreodată lumea creştină. O execuţie politico-religioasă, aproape ca în zilele noastre, avea să producă cel mai crunt, cel mai înfiorător lucru din istoria omenirii: Fiul Lui Dumnezeu este surghiunit, umilit, biciuit, bătut în cuie pe o cruce de lemn şi lăsat să moară ca un tâlhar. Cei ce puteau să-L salveze, n-au avut suficient curaj, dar de ce nu s-a salvat Iisus? Făcuse atâtea minuni pentru alţii, dar n-a făcut nimic pentru El însuşi…
Ca să putem răspunde la această întrebare, trebuie să ne întoarcem în actualitate, la vieţile noastre şi la ceea ce suntem dintotdeauna: individualişti, superficiali, plasaţi exclusiv în mintea care ne duce în judecăţi fatidice, dar atât de îngăduitori cu noi înşine, încât L-am putea uita pe Hristos pironit pe cruce, fără să-i mai trăim Învierea. Sărbătorim Învierea Mântuitorului cu multă mâncare, cu multă carne şi licori… practic, asta contează acum: modalitatea prin care papilele noastre gustative vor fi atât de încântate, iar burţile noastre atât de pline, încât ne-am dori să-L răstignim pe Christos în fiecare vineri seara. Câţi dintre noi am pregătit cea mai copioasă masă de Paşti, ca mai apoi s-o ambalăm şi s-o oferim altora, care aşteaptă Învierea Lui Iisus, cu burţile goale? Cum ar fi s-o facem acum? Nici nu bănuiţi ce trăire extraordinară ne poate da Dumnezeu, când cei sărmani s-ar bucura în lacrimi de cele primite, iar tu te retragi discret, ronţăind un biscuite, chiar în ziua de Paşti. Ar fi minunea pe care ai săvârşi-o tu, pusă în contul minunii cerului de veacuri. Câţi dintre noi am aşteptat învierea Lui Iisus, îngenuncheaţi în rugăciune, o noapte întreagă? Să putem vedea zorile printre lacrimi… O fac pustnicii, o fac călugării, dar asta e treaba lor, nu a noastră. Chiar aşa! Pentru ce ne-am putea ruga toată noaptea? Păi… pentru fiecare suflet pe care l-am întâlnit în această viaţă, pentru cei ce ne-au făcut bine, dar şi pentru cei ce ne-au şlefuit inimile, prin nedreptate, pentru cei aflaţi în necazuri sau în suferinţe, pentru fiecare mamă care a adus viaţă pe pământ şi pentru măicuţele noastre, pentru conducători buni şi drepţi ai acestei bucăţi de pământ, pentru ţara noastră… Avem pentru ce ne ruga, nu avem genunchi care să îngenuncheze! Dar este mult mai simplu să ne zdrobim trupurile muncind şi pregătind ciorbe, fripturi care mai de care, drob, cozonaci, cinci feluri de prăjituri etc. şi iată ce simplu ne-am îndepărtat de esenţă!
În acest context, ne întoarcem la momentul real al patimilor şi ne întrebăm, retoric, câţi dintre cei ce au trăit acele vremuri, dintre cei implicaţi în procesul-mascaradă, sau chiar în actul răstignirii, ştiau că-L răstignesc chiar pe Fiul Lui Dumnezeu? Câţi? TOŢI!… Chiar şi cei ce nu aveau convigerea aceasta, clară, aveau totuşi bănuiala că aşa ar fi. Şi totuşi, au făcut-o. Mântuitorul a ştiut asta, a îndurat, a murit pentru ei, pentru noi, i-a mântuit şi pe ei, şi pe noi… Pentru că asta înseamnă să fii Dumnezeu! Şi, ca să răspund la întrebarea care a deschis acest subiect, Iisus n-a făcut nimic spre salvarea Sa, pentru că doar aşa ne putea salva pe noi. Doar murind putea birui în faţa îngerilor căzuţi, doar înviind, putea salva sufletele celor cinci mii de ani de dinaintea Sa şi a celor ce urmau să vină după El. Este sublim acest tablou al Învierii, dar nu-l putem înţelege decât atunci când ştim ce s-a întâmplat cu adevărat. Nu putem trăi Învierea, fără să ştim ce a însemnat şi cu ce ne-a ajutat pe toţi! Una dintre cele mai spectaculoase părţi ale mântuirii este inteligenţa divină, care a săvârşit aceste lucruri. Cine ar fi putut gândi că, pentru această lecţie dată omenirii, Dumnezeu va coborî pe pământ în chip de om? Era greu de crezut şi atunci, ar fi greu de înţeles şi acum… Pentru că, dacă ar fi să se nască Iisus din nou, acum, în zilele noastre, câţi ar crede asta? Câţi dintre noi L-ar recunoaşte?
Ne aflăm în Săptămâna Patimilor! Vă doresc să dobândiţi harul de a-L recunoaşte pe Iisus şi puterea de a-L salva de pe cruce! Iar dacă L-aţi pierdut pe drum, pe cel răstignit deja, vă doresc să aveţi înţelepciunea de a vă întoarce pe cale, să-L regăsiţi acolo unde L-aţi pierdut şi să-L luaţi cu voi, în această călătorie minunată, numită VIAŢĂ!

Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

One thought on “ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Unde L-am pierdut pe Iisus?

  • Puiu Gheorghe Budau
    VIVAT SANTITATII SALE PAPA FRANCISC.
    ASOCIATIA MEDICILOR CATOLICI
    DEVA-HUNEDOARA-AMC-Deva- Hd .
    INTAMPINAEA PE SFANTUL PARINTE
    0 FACEM CU BUCURIE,
    CREDINTA SPERANTA SI IUBIRE
    NIHIL SINE DEO
    FIAMC- FE AMC- AMCR-FILIALA DEVA
    SUNTEM FERICITI SA PRIMIN
    BINECUVANTAREA APOSTOLICA.
    LUDAT SA FIE ISUS SI MARIA
    Dr. Gheorghe P Budau 0723854485
    Sa mergem impreuna

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura