ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Tăcerea

Valentina Mureşan

Învăţăm să vorbim încă din primul an de viaţă şi toată lumea se bucură în jurul nostru, cu fiecare cuvânt nou pe care-l rostim.
Apoi punem multe întrebări, pentru că vrem să descoperim lumea, o descoasem parcă, din toate balamalele, suntem plini de curiozităţi, iar cei ce ne învăţau să vorbim ar mai vrea şi ei o clipă de linişte. Ce curios e omul!… Apoi vin alte zile, când trebuie să vorbeşti, la şcoală, iar aici n-ai prea vorbi, că nu le stăpâneşti pe toate şi totuşi o faci la schimb cu notele din catalog. Şi mai trece un timp, când începi iar să vorbeşti, mult şi degeaba, când vrei să cucereşti un partener, iar partenerul vrea acţiune, nu vorbărie şi vine alt timp, când nu mai poţi vorbi de câte ai de făcut, pentru că ai obligaţii de tot felul, dar nu te opreşti aici, ci descoperi tehnologia şi atunci o foloseşti din plin, dai telefoane peste telefoane, video-call peste video-call, scrii mailuri, sau mesaje de tot felul, până într-o zi când… oboseşti. Practic, în lumea asta totul este despre comunicare! Dar în vorbăria asta năvalnică, uităm să vorbim cu noi înşine. Iar acest articol, dragilor dragi, este despre tăcere!
Toată viaţa am vorbit, nu ştiu cum se făcea, cum nu se făcea, dar job-ul meu de căpătâi este cel de speaker. Ş-atâta am vorbit şi de-am vrut şi de n-am vrut, că de-o vreme bună de timp am început să apreciez tăcerea. Şi în tăcerea asta, am reuşit uneori să-mi aud gândurile, să le cercetez, să aflu de unde vin. Ştiu că poate părea nefiresc ce vă spun, dar universul gândurilor este spectaculos! Nu ai cum să ştii asta, sau s-o înţelegi, până când nu te hotărăşti să taci adânc, să laşi de-o parte grijile, temerile, planurile, fricile etc. Abia după ce ai dat jos din hardul minţii tot, absolut tot, ca o golire voită a minţii, abia apoi începi să auzi… Şi vine primul gând, apoi începi să înveţi cum să le opreşti, ca să le poţi analiza, apoi vine răzgânditul gândurilor şi un alt tip de analiză. După ce ai trecut aceste etape, vine una şi mai frumoasă: izvorul gândurilor. Să te duci senin, pe firul unui gând, să vezi de unde şi de ce a venit el la tine.
Vă spun toate acestea, pentru că unii dintre voi poate nu ştiu, dar multe dintre gândurile noastre nu vin tocmai de la Dumnezeu. Depinde unde ne e inima! Şi oricât de curată ne-ar fi inima, necuratul tot mai strecoară câte ceva în mintea noastră. Şi atunci trebuie să analizăm corect, provenienţa gândului. El poate veni şi de la îngerul păzitor şi de la Sfântul nostu protector, dacă ne-am ales unul, poate fi transmis de o altă persoană, sau poate fi un string, din altă existenţă… Vedeţi ce complex e? Fiecare cuvânt pe care-l rostim este prelungirea unui gând pe care l-am gândit, sau nu. Iar când cuvintele noastre pornesc din noi, fără să le trecem prin moara minţii, ne trezim în conflicte, în neînţelesuri, în goluri existenţiale, pe care nu le putem explica, tocmai pentru că nu le-am gândit niciodată.
Timp pentru gând, aşa ar trebui să se numească un fragment de timp al nostru cu noi înşine, un timp pe care să i-L dăm Lui Dumnezeu, ca El să ne întoarcă gândurile prin cuvinte şi fapte plăcute Lui. Prima dată când mi-am acordat acest tip de timp, a fost la Liturghie, pe vremea când nu prea înţelegeam ce e acolo. Asistam pur şi simplu la o procesiune considerată taină, căci din acest motiv nu pricepeam nimic, dar observam în linişte cum gândurile mele se sting în mine, cum o parte necunoscută a minţii mele începe să le rânduie şi să mă golească de ele. Apoi am vrut să înţeleg liturghia şi am început să citesc, să corelez ce citeam cu ce vedeam, apoi am cunoscut oameni care mi-au spus mai mult decât găsisem în ceea ce am citit, iar în timpul Liturghiei nu mai aveam timp să produc gânduri, pentru că îmi ţineam mintea ocupată cu un puzzle ceresc, absolut fascinant. Pasul doi l-am făcut în rugăciune. Toţi ne rugăm, citim catisme, sau paraclise, fie spunem rugăciuni din memorie, fie le inventăm pe loc, vorbind cu Dumnezeu. Dar gândul zboară, ba într-o parte, ba într-alta, iar concentrarea pe rugăciune devine din ce în ce mai slabă, cu cât rugăciunea este mai lungă. Aici puteţi exersa cu mintea voastră! Controlul gândului este un exerciţiu fantastic. O muncă grea, dar premiul este sublim!
Apoi vine rândul tăcerii… să asculţi tăcerea din tine şi pe cea din jurul tău. Să reuşeşti în tăcere, să-ţi auzi gândul… Probaţi tăcerea, dragii mei dragi! Pe cât de eficientă şi de frumoasă este comunicarea, pe atât de interesantă este liniştea minţii! Vă îmbrăţişez în tăcere, cu emoţia unui gând ce vrea să ajute şi tot în tăcerea minţii, vă spun că inima gândeşte cele mai frumoase cuvinte!

Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!