ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Soacra mică

Valentina Mureşan

Dragii mei, cu bineţe vă salut şi vă invit să vorbim despre soacra mică, un subiect puţin abordat, care se află pe buzele tuturor, aproape în fiecare zi.
În general, soacra mică este vinovată pentru tot ce nu este pe placul copiilor, pentru tot ce se întâmplă, cumva, ea este capul în care se sparg toate borcanele. Curios, însă, soacra mică nu are niciodată calităţi recunoscute, acest apanaj este mereu al soacrei mari: ea este gospodină, face cele mai bune mâncăruri şi prăjituri, ea le ştie şi le poate pe toate. În schimb, soacra mică este cea căreia trebuie să i se spună ce şi cum trebuie să facă, ea este prima chemată în ajutor, ei i se cer toate şi ea e vinovată când ceva nu iese bine. Şi atunci, ne punem întrebarea cine este acest personaj, numit generic: soacra mică?
Ei bine, tot pământul este plin de soacre, când mari, când mici. Însă soacra mică e o notă aparte. Este pretutindeni când e nevoie de o mână de ajutor, este cea care tace, uneori plânge când nu o vede nimeni şi, în general îşi iubeşte ginerele ca pe fiul ei, pentru că, de cele mai multe ori, ea şi-a dorit un băiat şi a ieşit o fată. Ea este cea care creşte nepoţii, în general, pentru că şi ea ştie câtă nevoie de ajutor are fiica ei. Iar nepoţii o iubesc primordial pe ea, cumva în ciuda ginerelui, care şi-ar dori ca mama lui să fie cea mai iubită.
Din punct de vedere spiritual, iubirea manifestată vine pe linie feminină. Iar soacra mică este cea care, neîntrerupând lanţul virtual al acestei iubiri, leagă verigă după verigă, de fiica ei, apoi de nepoţi. Este un flux de energie, plasat la nivel subtil, care influenţează vieţile noastre şi ne oferă posibilitatea de a crea armonie şi căldura unui cămin. Practic, noi nu suntem conştienţi de importanţa soacrei mici, în vieţile noastre, prin neînţelegerea fenomenului de transmitere a iubirii, ca flux energetic, pe linia ADN-ului matern. Cu certitudine există şi excepţii. Dar nu despre ele vorbim azi. Amintiţi-vă cum făceau înaintaşii noştri: copilul cel mic rămânea în casa părintească. Pentru că, mezinul era un cumul de iubire şi în acest mod, chiar dacă ei nu ştiau de ce şi o făceau ca pe o tradiţie, iubirea rămânea concentrată în căminul de bază. Apoi a început să se pună baza mai mult pe averi, decât pe spirit, iar fata era trimisă la casa socrilor, după bărbat, pentru că acolo se consolidau moşiile. Însă, în acest caz, soacra mică nu prea cunoştea chinul fetei ei, se stingea iubirea, înlocuită fiind de resemnare, sau frustrări. Şi uite aşa, am ucis ataşamentul matern, s-a diminuat respectul faţă de soacra mică şi am rupt inconştient un lanţ al fluxului energetic.
Ceea ce vreau să scot în evidenţă nu este soacra mică, în calitate de personaj, ci rolul ei în familia extinsă. Ea este canalul iubirii, iar prin repunerea ei, cu respectul cuvenit, în locul corect şi firesc, copiii noştri vor primi potenţat darul iubirii adeneică, transmisă la nivel subconştient, din generaţie în generaţie.
Săptămâna viitoare ne vom muta în „curtea” soacrei mari…
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!