Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. RELAŢIILE KARMICE

       Suntem ancorele unui vapor care pluteşte spre nemărginit! În virtutea acestei călătorii, avem ocazia să întâlnim ofiţeri, motorişti, timonieri, marinari, alţi membri ai echipajului, pasageri şi neapărat un comandant, vedem locuri care ne taie răsuflarea, nemărginitul mărilor şi oceanelor, dar întâlnim şi situaţii limită, furtuni, aisberguri şi chiar naufragii. Aşa este şi în viaţă! Toţi oamenii din jurul nostru, care vin şi pleacă din vieţile noastre, sunt fie superiori nouă, fie egalii noştri, fie pasageri, sau coechipieri ai aceluiaşi destin. Dar pot fi şi piraţii din vieţile noastre, sau obstacolele din calea vaporului nostru, cum de altfel pot fi şi motive ale naufragiului, sau colacul de salvare din acesta. Chiar dacă suntem matelotul care spală puntea, la startul acestei vieţi, singura şansă ca vaporul nostru să ajungă la destinaţia finală (indiferent care vă este aceasta), este să ajungem comandant… şi încă unul bun, iscusit, înţelept!
Atât în viaţa mea, cât şi a celor din jurul meu, practic în viaţa oricui, există persoane care pun în pericol ”călătoria”. Unii ne sunt prieteni, alţii ne sunt colegi de serviciu sau superiori, în alte situaţii ne sunt fraţi sau surori, părinţi, soţi sau soţii. Cu cât aceşti oameni ne sunt mai apropiaţi, cu atât situaţiile în care suntem puşi sunt mai dificile şi mai dureroase. Vom lua un exemplu la întâmplare: se dau doi fraţi, sau două surori care au crescut împreună, au împărţit greutăţi sau bucurii, au un trecut îndelungat şi o istorie comună. Cu toate acestea, destinul le-a dat două firi, două caractere diferite, uneori chiar opuse şi unul din fraţi devine ori farul călăuzitor, ori piatra de moară a celuilalt. De ce se întâmplă a doua variantă şi cum se descâlceşte situaţia? În primul rând trebuie să plecăm de la ideea că nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării pe acest pământ. Fără a vă permite să mă judecaţi, nici să mă trageţi de urechi, eu fac parte dintre aceia care cred în reîncarnare, având motivele, dovezile mele şi mulţi ani de studiu individual asupra ambelor opţiuni. Tocmai de aceea, pot concluziona că aceste persoane vin în vieţile noastre pentru că, undeva, cândva, le-am rămas datori, sau ei sunt poarta, canalul prin care ne putem şlefui anumite restanţe din vieţi anterioare şi evitând cu înţelepciune creştină aisbergurilepe care le pun înaintea vaporului nostru, vom putea scoate din spini, darurile Lui Dumnezeu. O lege extrem de importantă care stă la baza rezolvării oricărei situaţii de viaţă este legea iubirii, care atrage după ea iertarea. Cu alte cuvinte, soluţia pe care o găsim pentru rezolvarea acestor disensiuni trebuie să excludă ura, sau patima. Ba chiar să ajungem la o atât de profundă înţelegere a fenomenului, încât să avem puterea sprijinită de dragoste şi recunoştinţă, ca să îngenunchem pentru aceşti oameni şi să ne rugăm pentru ei. Pentru că aceste pietre de moară sunt biletul nostru spre mântuire! ştiu că sună ciudat, sau greu de realizat, dar vă asigur că nu este imposibil, ba este chiar uşor, când limpezimea minţii urmează limpezimii inimii.
Am auzit de nenumărate ori expresia: dar cât să îl/o mai duc în spate? Cât să mai îndur nemerniciile? Ei bine, acest timp este dat de achitarea datoriei faţă de ei. Când această datorie va fi plătită, se întâmplă ceva, de obicei ceva rău care ne zguduie liniştea şi sufletele, iar cei faţă de care noi am tăcut, sau am acceptat mizerii, sau am plătit sume de bani etc. vor apărea în faţa noastră vinovaţi, mărunţi, umili. Acesta este momentul în care s-au lichidat datoriile şi trebuie închisă relaţia în care unul îl duce în spate pe celălalt. Dacă nu ne-am prins la timp şi continuăm să suferim, sau să plătim, vom fi ”vampirizaţi” până la secătuire şi este foarte posibil să avem nevoie de o altă viaţă, în care să ne luăm revanşa. Însă aici nu intră în discuţie această revanşă, pentru că ţinta este ca noi să ne achităm de datorii, să fim premianţi acolo unde am fost repetenţi şi să nu ne permitem nici măcar o corigenţă, ca drumul nostru pe verticală să fie asigurat. Asta pentru cine înţelege necesitatea şi importanţa drumului pe verticală. Cine crede că a venit să bea licori rafinate şi să mănânce ca porcul… mă scuzaţi, nu am explicaţii!
Vom vorbi şi despre alte modalităţi de plată, în ediţiile următoare. Ceea ce trebuie să reţineţi este că orice greutate vine spre şlefuirea noastră şi orice om care ne sfărâmă sub călcâi vine spre mântuirea noastră. Nimic întâmplător! Nimic spre moartea noastră! Trebuie doar să învăţăm să gestionăm orice situaţie cu iubire, să ne orientăm după semne şi semnificaţii şi să ne oprim atunci când a sosit momentul.
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!(Valentina Mureşan)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura