ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Răbdarea

Valentina Mureşan

Bună să vă fie inima, dragii mei cititori! Bună şi blândă, cu iubire, iertare şi… răbdare! Pentru că răbdarea este una dintre cele mai înălţătoare virtuţi creştineşti, din toate timpurile. Despre răbdare vom vorbi şi noi, astăzi!
Ne lipseşte, dragilor dragi, răbdarea ne lipseşte cu desăvârşire! Fără a mă erija în judecăţi fără cuviinţă, pot însă să afirm că, de-a lungul a peste 2000 de ani, noi n-am învăţat nimic nici din sacrificiul Lui Iisus, nici din iubirea Lui, nici din răbdarea Lui. Căci răbdarea Lui Iisus este răbdarea Lui Dumnezeu. Cum ar fi să avem un Dumnezeu fără răbdare pentru noi?!? şi câtă răbdare avem noi, pentru El? Păi, câtă răbdare avem cu cei din jurul nostru, cam atâta avem şi faţă de Dumnezeu! În vremurile pe care le trăim, suntem prea grăbiţi, prea ocupaţi cu multe nimicuri, ca să mai putem avea şi răbdare. Răbdare pentru ce? Pentru a ne juca împreună cu copiii noştri, pentru soţii noştri, pentru rudele noastre bătrâne, pentru fraţii despre care nu mai ştim mare lucru şi nu ne mai identificăm cu ei, pentru prietenii care sunt şi ei prea ocupaţi să ne mai fie prieteni, pentru lucrurile pe care nu le mai facem pentru că ne grăbim, pentru rugăciunea de dimineaţă şi cea de seară, sau pentru ţara asta… N-am avut răbdare nici măcar pentru ţara noastră! Am vrut să câştigăm bani mulţi şi repede şi am fugit de ea. Ne-am dus să devenim slugile lumii şi ne-am părăsit ogoarele care i-au hrănit pe părinţii noştri, pe bunicii şi străbunicii noştri, pentru că n-am mai avut răbdare să arăm, să semănăm şi să încolţească grâul… Mâncăm pâine congelată şi plină de otrăvuri, pentru că nu mai avem răbdare să coacem pita noastră gustoasă şi sănătoasă, mâncăm ardei plastificaţi şi roşii crescute în vată minerală, pentru că noi nu mai avem timp şi răbdare să le punem prin grădinile părăsite… Răbdarea, dragii mei, este un produs spiritual, iar Dumnezeu ne vrea spirituali, nu habotnici. Între religie şi spiritualitate este o colosală diferenţă! Când vom înţelege spiritualitatea, vom putea deveni credincioşii unei religii care nu este dogmă, ci stil de viaţă. Dar pentru a ajunge aici este, din nou, nevoie de răbdare… cu noi, cu mintea noastră, cu sufletele noastre învolburate, cu ceea ce citim, dacă mai citim, cu Dumnezeu, cu toate! Nu putem pretinde că avem răbdare, dacă răbdarea noastră nu trece dincolo de noi, dacă nu ajunge la ceilalţi. Iisus a spus: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre“. Cât de frumos! Cât de înălţător! Să ai răbdare, ca să poţi dobândi sufletul trimis de Dumnezeu, nu pe cel făurit de tine…
Iubirea, dragilor dragi, este îndelung răbdătoare, precum spune Sf. Ap. Pavel. Iată unul din marile motive pentru care se destramă familiile, în vremurile noastre. Pacea este dobândită cu răbdare, armonia la fel, marile virtuţi sufleteşti, dar şi profesionale, sunt dobândite doar cu răbdare! Pentru că acolo unde este răbdare, este şi darul lui Dumnezeu. Unde nu este răbdare, golul ei se umple cu furie, frustrare şi lacrimi.
Cei ce mă cunosc de foarte mult timp, ştiu că într-un fel am fost şi în alt fel sunt acum. A existat în viaţa mea un moment unic, acela în care L-am întâlnit pe Iisus. Şi afirm aceasta cu responsabilitate şi fiind perfect conştientă de toate „zâmbetele“ lumii. Da! L-am întâlnit, L-am cunoscut şi am înţeles cât de greşită eram! Am abandonat sclipiciul artificial al zilelor noastre, hainele scumpe şi fardurile, pentru că n-au nici o valoare! Sunt doar spoieli care vorbesc despre ceea ce nu suntem. Nu m-am convertit la nici o altă religie, pentru că Ortodoxia mi-a fost suficientă, dar ea se studiază, se înţelege şi nu se judecă. Iar pentru toate acestea am avut nevoie de răbdare. A trebuit să rabd judecata oamenilor, să rabd excluderea mea din tot şi din toate, pentru că nu mai sunt ca ei, acum sunt cum cred eu. Am vărsat lacrimi, acolo unde nu mă vedea nimeni, dar fiecare lacrimă mi-a şters-o Dumnezeu, iar răbdarea mea a fost răsplătită cu ceva ce nici un om de pe pământ nu-mi putea oferi. M-am dobândit pe mine cea adevărată, mi-am recâştigat sufletul risipit, mi-am asumat viaţa şi mi-am câştigat dreptul de a fi cum vreau eu, fără să mai cer ceva oamenilor, fără să mă tem de ei. Nici nu gândiţi ce spectacol divin este în toate acestea!!!
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!