Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Ce sunt bolile?

Valentina Mureşan

Boala nu ne întreabă câţi ani avem şi nici dacă suntem sau nu fericiţi! Boala vine năvalnic, fie că vorbim de o gripă sau de situaţii mult mai grave. De cele mai multe ori, când bolile devin chinuitoare, începem să ne întrebăm retoric: de ce eu, Doamne? De ce eu? Acest mistuitor „de ce“ devine laitmotiv în orice situaţie care presupune suferinţă.
Am să vă rog să faceţi împreună cu mine un exerciţiu de percepţie! Amintiţi-vă cum pronunţă ţăranul nostru pur-sânge, acest „de ce“: de şe? Cu alte cuvinte, „de ce“-ul nostru, stabilit de cei – incontestabil – mai inteligenţi decât noi, este un „de şe“-u, adică ceva de aruncat, sau ceva reciclabil. Ce s-o tot perpelim de pe-o parte pe alta, „de ce“-ul este un gunoi! „De ce“-ul este ceva ce nu ne foloseşte, pentru că noi deja cunoaştem răspunsul, sau cel puţin ar trebui să-l cunoaştem.
Există un părinte al medicinei spirituale, dacă-i putem spune aşa, se numeşte Valeriu Popa, dar sunt multe alte persoane la nivel mondial care au explicat în diverse modalităţi şi pe înţelesul tuturor, aceste mecanisme de îmbolnăvire a organismului. Acesta susţinea adeseori: „Ţineţi minte! Tot ceea ce facem, de la gând, privire, gest, vorbă, faptă, se înregistrează undeva, în infinitul care ne înconjoară şi când plecăm din viaţa aceasta, ne întâlnim cu noi, fiind direct răspunzători pentru tot ceea ce am făcut”. Iar bolile sunt strâns legate de felul în care noi gândim! Dacă suntem persoane prăpăstioase, negativiste, care punem înainte răul (cum se zice în popor), la nivel energetic se produc fenomene pe care dacă nu le cunoaştem, nici nu le putem crede, sau explica. Însă cert este că o gândire negativă va atrage în viaţa noastră evenimente negative. Ce emitem se întoarce la noi! Nouă, oamenilor, ni s-a dat funcţia gândirii, este un dar extraordinar, de care noi trebuie să ne folosim ca să ne fie bine. Gândul trebuie controlat şi supravegheat în permanenţă. Sunt destul de multe posibilităţi să învăţaţi cum să faceţi acest lucru. Pentru că de la gânduri pleacă totul. Tot gândurile noastre pun în mişcare acţiunile pe care le facem, felul în care abordăm situaţiile de viaţă, sau felul în care ne raportăm la oameni. Iar toate acestea generează bolile din trupurile noastre şi spun trupuri, pentru că prima dată se îmbolnăvesc corpurile noastre energetice, ultimul corp la care ajunge boala este cel fizic şi abia atunci putem vorbi de o îmbolnăvire. Şi tot modul nostru de gândire poate declanşa vindecarea!
Am să vă ofer câteva explicaţii, ca să vă puteţi forma un reper de orientare. Cei ce doresc să aprofundeze subiectul, o simplă căutare pe Internet vă poate oferi toate răspunsurile. Gândul nostru este nectarul sau otrava trupului nostru! Iar Dumnezeu, cel făcut responsabil de pedepsele puse în seama Lui. În realitate, lucrurile stau puţin diferit: modul în care noi gândim influenţează vieţile noastre şi sănătatea trupurilor noastre, iar Dumnezeu trimite în calea noastră toate pârghiile (oameni, situaţii, fapte, lucruri etc. ) prin care să ne schimbăm optica, sau faptele, ultima soluţie fiind îngăduirea bolilor. Şi chiar dacă s-a instalat boala, există speranţa (atunci când nu vorbim de plăţi karmice sau alte motive), să vindecăm ce am stricat, prin conştientizare, acceptare, iertare, îndreptarea lucrurilor. Cât timp nu vom gândi cu responsabilitate atât pentru noi înşine, cât şi pentru cei din jurul nostru, pentru comunitatea în care trăim, poporul din care venim, sau ţara în care ne-am născut, toată strădania noastră va fi zadarnică. Este absolut necesar să ne activăm conştiinţa şi să o conectăm la forma gând. De aceea, pentru a trata o boală este necesar să cunoaştem cauza din plan energetic, spiritual şi mental. Valeriu Popa a publicat un ghid al cauzelor spirituale care generează toate bolile noastre şi ar fi de preferat ca, atunci când suspectaţi că vi se instalează o boală, o afecţiune, să consultaţi acest ghid şi să cercetaţi cu atenţie înspre interiorul vostru.
Am să vă dau un exemplu celebru, al actorului Dorel Vişan, care a suferit de o boală gravă a ficatului, şansele pe care i le-au dat medicii fiind aproape inexistente, iar după ce a înţeles mecanismele de îmbolnăvire şi cele de autovondecare, a reuşit să elimine boala din corpul său în proporţie de 100 la sută. N-aş vrea să credeţi că auto tratamentul vindecă în câteva zile ceea ce aţi stricat în ani buni de viaţă pusă pe făgaş greşit. Sunt procese lente, tocmai ca schimbarea de la nivel mental să devină certitudinea dumneavoastră, dar în egală măsură, puteţi preveni multe dezastre, dacă vă puneţi gândul în Dumnezeu!
Căutaţi aceste informaţii, cercetaţi-le ca să le puteţi înţelege, cereţi ajutor celor care pot să vă explice şi veţi evita multe boli, sau chinuri ale sufletului.

Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura