FlashInterviu

Interviu cu Marius Omotă, primarul comunei Ilia. „Alegerile trec, important este să rămânem oameni!“

Mircea Lepădatu

Marius Omotă (foto) este primar al comunei Ilia din anul 2004. Este acum la al patrulea mandat de prim gospodar al comunei amintite. Are 52 de ani şi spune că a făcut şcoala generală şi liceul la Ilia, iar la Timişoara a urmat şi absolvit Facultatea de Construcţii.

Ne spune că a intrat în politică în anul 1999, la vârsta de 31 de ani, bineînţeles, cu dorinţa de a schimba ceva. Apoi subliniază: nu ştiu dacă în politică s-a schimbat ceva, dar în Ilia sigur s-a schimbat, ridicându-ne mingea la fileu…

– Şi care ar fi schimbările?
– În primul rând, marea schimbare este revenirea la viaţă. Pur şi simplu, în comuna Ilia este viaţă. Există o linişte care dă bucuria de viaţă. Oamenii nici într-un caz nu au sentimentul că trăiesc la ţară şi este o încântare să-i vezi cum merg cu copiii în multele parcuri din comună, să-i vezi pe tineri cum practică sportul, să-i vezi cum stau la terase şi povestesc, să vezi pe toată lumea că poate să facă ce doreşte. Ilia este plină de oameni întreprinzători care nu aşteaptă să le dea viaţa pur şi simplu, ci se luptă să facă ei ce vor. Din punct de vedere administrativ am încercat să facem tot ce depinde de noi ca să oferim acel confort ca prietenii şi consătenii noştri să trăiască liniştiţi. Sper că ne-am ridicat la nivelul valorii lor.

– Care ar fi realizările cu care vă mândriţi?
Nu ştiu dacă poate exista o clasificare a acestor realizări. Ce ştiu este că, cu bune, cu rele, am încercat să ne facem treaba. Treaba pentru care oamenii ne-au ales şi şi-au pus încrederea în noi. Şi mai cred că, până la urmă, marea realizare este că nu i-am dezamăgit, că nu le-am înşelat încrederea. De multe ori, să rezolvi problemele personale ale cuiva este aproape la fel de important ca şi atunci când asfaltezi un drum. Latura umană a activităţii unei primării, comportamentul celor care lucrează într-o primărie sunt la fel de importante ca şi realizările edilitare.

– Dacă tot vorbiţi de realizări edilitare, care ar fi acestea?
– Ar fi multe de povestit dacă le-am trata pe fiecare în parte. Putem dezvolta o discuţie din care să rezulte complexitatea lor.
Putem spune că în comuna Ilia, în afară de satul Dumbrăviţa, nu există casă care să nu aibă asfalt la poartă. Asta a însemnat asfaltarea a 40 km de drumuri şi străzi. Doar anul acesta am reuşit asfaltarea a 7 km.
Am extins reţeaua de alimentare cu apă în localităţile Ilia, Brâznic şi Săcămaş şi în mod sigur, în toamna acestui an sau primăvara anului viitor vor începe lucrările de conectare a localităţii Ilia la alimentarea cu apă de la Râul Mare Retezat. Cu această ocazie vor fi legate la apă satele Bretea Mureşană, Sârbi, Bacea, urmând ca primăria să finalizeze lucrările de introducere a apei în localităţile Valea Lungă şi Cuieş. În mod sigur vom introduce canalizare pe străzile din localitatea Ilia, unde nu există la ora actuală şi în satul Bretea Mureşană. Asta ştim că se poate!
Din cauza avariilor din ultimul timp şi a faptului că sursa de apă actuală de la Roşcani este deficitară, am luat hotărârea să forăm 10 puţuri în proximitatea blocurilor, pentru ca locatarii acestora să aibă o minimă sursă de apă menajeră, atunci când se sistează apa fără ca măcar să fim anunţaţi.
În comuna Ilia nu există stâlp de curent electric la care să nu fie lampă de iluminat stradal. Pentru aceasta a fost nevoie de montarea a 1.300 de corpuri de iluminat şi de prelungirea cu aproximativ 10 km a reţelei de iluminat stradal.
Avem parcuri de joacă în fiecare sat al comunei, în localitatea Ilia avem sală de sport, iar în satele Bretea Mureşană, Sârbi, Bacea şi Valea Lungă am amenajat săli de fitness.
Avem foarte bine puse la punct căminele culturale din comună, unde se pot ţine toate evenimentele necesare. Fiecare cămin cultural este dotat cu bucătărie proprie, cu mese şi scaune proprii, cu veselă proprie, cu generatoare de curent. Căminele din Ilia, Bretea Mureşană, Bacea, Sârbi şi Valea Lungă au cameră frigorifică proprie, într-un cuvânt, cu tot ce este necesar pentru o funcţionare corespunzătoare.
În toţi aceşti ani am ajutat cât de mult am putut cultele religioase, contribuind la construirea bisericii şi a casei parohiale din Bacea, la întreţinerea bisericilor, cimitirelor şi am construit câte o capelă în satele Bretea, Sârbi, Bacea, Brâznic, Săcămaş. Totodată, am contribuit la renovarea capelei din Ilia şi la realizarea capelei penticostale din Ilia. Am ajutat toate cultele care îşi desfăşoară activitatea în localitatea Ilia, inclusiv cel protestant. În această lună începem construcţia capelelor din satele Valea Lungă şi Cuieş. Le mulţumesc preoţilor parohi pentru concursul dat în realizarea acestor lucruri.

– Apropo, aveţi un liceu în comună, de fapt sunteţi una din cele două comune din judeţ unde funcţionează un liceu. Ce ne puteţi spune de el?
– Suntem foarte mândri de cum arată liceul din Ilia şi de rezultatele obţinute de elevii acestuia, ţinând cont de faptul că în ultimii trei ani, la noi în Ilia, promovabilitatea la BAC s-a situat constant în jurul cifrei de 80 la sută. Pentru a ajunge aici a fost nevoie de luarea unor decizii grele la momentul respectiv, dar care şi-au produs efectul în timp. La ora actuală avem grădiniţă şi şcoală generală doar în localitatea Ilia şi pentru asta a fost nevoie de achiziţionarea a trei microbuze şcolare, pe care le-am pus la dispoziţia liceului. A fost nevoie să luăm decizia de desfiinţare a profilului tehnologic cu specializarea de mecanic agricol şi de înfiinţare a două clase de şcoală profesională, una de mecanic auto, absolvenţii acesteia obţinând permisul auto şi una de lucrător în turism, obţinând calificarea de barman ospătar. Copiii din comuna Ilia nu mai merg la licee din Deva, toţi optând să urmeze cursurile la liceul din Ilia, de unde în mod sigur ajung la facultate. Trebuie să subliniez că un merit deosebit în obţinerea acestor rezultate îl au cadrele didactice ale liceului nostru, drept pentru care le mulţumesc şi pe această cale.
Mai amintesc că de doi ani de zile avem semnat contractul de finanţare a unei grădiniţe cu program prelungit. Am urmat toate procedurile şi speranţa mea este că în anul 2021 această grădiniţă va funcţiona.

– Care mai este situaţia cu secţia de urgenţă medicală din comună? Întreb fiindcă după declanşarea pandemiei de Covid-19 aţi avut probleme cu ea…
Într-adevăr, a fost o perioadă după dclanşarea pandemiei cu noul virus, oprită, dar acum, la insistenţele noastre, ea funcţionează. Trebuie să arăt că una dintre marile realizări ale subsemnatului, ca primar al comunei, este faptul că în Ilia funcţionează secţia de urgenţă care salvează multe vieţi. Noi, ca şi consiliu local, am achiziţionat o clădire unde am făcut investiţii şi am pus-o la dispoziţia Spitalului Judeţean, oferind toate condiţiile necesare desfăşurării activităţii. Personalul secţiei UPU Ilia este foarte bine pregătit profesional şi îşi dă interesul pentru ajutarea oamenilor care au nevoie de îngrijire de urgenţă.

– Sunteţi mulţumit de cum arată Ilia acum din punct de vedere urbanistic?
– Pe lângă dorinţa de a asigura utilităţile necesare unui trai care să se ridice la nivelul secolului în care trăim, am depus multe eforturi pentru a înfrumuseţa aspectul urban al localităţilor comunei noastre. Astfel, în Ilia am realizat mii de metri patraţi de trotuare pavate, alei pavate, curţile blocurilor pavate, realizare de parcări. În fiecare an, în fiecare sat şi între sate, de câte ori a fost nevoie, am întreţinut domeniul public prin lucrări de cosire a vegetaţiei şi toaletare a arbuştilor plantaţi în zonele verzi. Multă lume spune că Ilia arată ca un mic şi cochet orăşel.

– La câte realizări aveţi, se pare că este uşoară activitatea de primar.
– Se pare că este uşoară, dar nu este deloc aşa. În spatele acestor realizări este o muncă imensă şi continuă la care, spre marea mea bucurie, a participat tot colectivul administraţiei locale, de la aparatul de specialitate al primarului, la grupul de consilieri locali. Realizările de la noi din comună depăşesc cu mult capacitatea financiară pe care o avem la dispoziţie. Pentru asta a fost nevoie de multă zbatere, pentru a reuşi să profităm de toate oportunităţile apărute, cu toate că în ultimii ani am avut parte de multe piedici. Din fericire, aceste piedici ne-au ambiţionat şi ne-au întărit. Şi, bazându-ne pe proiectele pe care le avem, putem spune că în mod sigur în comuna noastră se vor mai întâmpla multe lucruri bune.

– Vorbiţi de proiecte viitoare. Sunteţi sigur că la alegerile de la finalul lunii septembrie, locuitorii comunei vă vor mai acorda voturile pentru a-i conduce încă patru ani?
– Nimeni nu poate şti ce-i aduce ziua de mâine. Dar eu ştiind că, în această vreme, cât am fost primarul comunei mele, am lucrat cu toată puterea şi priceperea mea pentru dezvoltarea acesteia, pentru modernizarea ei, pentru a asigura comunităţii condiţii de trai cât mai bune, cred că oamenii ştiu cui să-i acorde încrederea, votul lor. Dar, dacă tot aţi adus vorba de scrutinul din septembrie, vreau să vă spun un lucru: alegerile vin şi trec, dar important este să rămânem oameni!

2 comentarii la „Interviu cu Marius Omotă, primarul comunei Ilia. „Alegerile trec, important este să rămânem oameni!“

  • oameni ramin cei care sint oameni , care sint boi ramin boi

  • Dar de zilele in care cei din Ilia nu au avut apa nu zice nimeni nimic(sapaturi facute de cei de la Digi si aprobate de cei din Primaria Ilia)?
    Sau de faptul ca cei din satul Bacea(ce tine de Ilia) nu sunt legati la apa si la canalizare?
    Sau de faptul ca toti copacii(frumusetea Iliei) au fost taiati si inlocuiti cu niste buruieni ce se usuca pentru ca nici pe alea nu le uda nimeni. Peste tot e numa beton/asfalt abia de mai ai aer sa respiri in zilele calduroase.
    E naspa sa vezi doar partea buna a lucrurilor mereu si cum presa mereu zice doar de acestea.
    Schimbarea nu vine din lucrurile vechi sau cu oamenii care au mereu aceeasi mentalitate. Pentru schimbare ai nevoie de viziune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura