Politica si administratie

Interpelare

Doamnă ministru al Justiţiei05 paran presa
Dat fiind faptul că în ultima perioadă, conform sondajelor de opinie, a început să scadă încrederea cetăţenilor României în justiţie, am decis să vă interpelez public, doamnă ministru al Justiţiei Raluca Prună.

Luaţi interpelarea mea şi ca o sugestie, în vederea îmbunătăţirii imaginii şi transparentizării justiţiei şi o cât mai bună şi promptă informare a cetăţenilor României, a ceea ce se întâmplă în interiorul Sistemului Judiciar Român: judecătorii, tribunale, Parchete etc.
1) De ce nu se fac conferinţe de presă lunare la nivel de Tribunale şi Parchete de pe lângă Tribunalele Judeţene.
2) Conferinţe de presă la 3 luni, pentru judecătorii şi Parchetele de pe lângă judecătoriile orăşeneşti şi municipale.
Şi bineînţeles, mai sus, la Curtea de Apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A şi C.S.M. E foarte important ca (lumea) cetăţenii să afle:
– număr de dosare în lucru
– vechimea dosarelor, de la o lună la alta
– câte dosare intră şi ies într-o lună dintr-o instituţie: Parchete, instanţe judecătoreşti
– care e situaţia dosarelor cu aşa-zisele „gulere albe“, politicieni, directori de instituţii şi care este gradul de încărcare cu dosare pe fiecare procuror şi judecător în parte.
D-na ministru, eu am exemplificat doar câteva aspecte, cu siguranţă sunt mai multe.
Dacă aceste aspecte sunt prinse în lege sau trebuie să modificăm legea, atunci spuneţi, propuneţi şi vom modifica. Cert este că opinia publică doreşte mult mai multe informaţii din interiorul acestor instituţii, care de multe ori am impresia că au devenit adevărate „caste“ închise.
Şi o ultimă întrebare: pe când o să avem funcţională: Agenţia de Valorificare a Bunurilor Imobile Sechestrate? E foarte importantă percepţia oamenilor, care spun că nu e suficient că unii sunt condamnaţi dacă nu se recuperează de către stat prejudiciul cauzei respective.

Aştept răspuns scris.
Ing. Dorin Păran,
senator ALDE de Hunedoara

4 comentarii la „Interpelare

  • Dar tu, senator facut gramada, nu stii daca aspectele aste sunt prinse in vreo lege ? Ca dormi de ceva mandate prin senat !!

  • LASA MAI NEA IOVU , ACUMA ESTI PREA DUR, S ATREZIT SI EL ,POATE MAI VREA SA PRINDA O LEGISLATURA

  • Bai fosila, te trezi pragul de campanie ?!
    Dute-n pensia ta speciala si lasane.
    Aburici de doi bani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura