INSEMEX Petroşani, solicitat la încă o expertiză importantă

Maximilian Gânju

INSEMEX Petroşani face expertiza tehnică în cazul exploziei de la Târgu Cărbuneşti din Gorj. Experţii de la Petroşani au fost solicitaţi de poliţie, pentru a stabili cauzele deflagraţiei, în urma căreia două persoane au fost rănite grav.

Specialiştii Institutului Naţional Cercetare Dezvoltare – INSEMEX Petroşani au fost solicitaţi de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj să efectueze expertiza tehnică în cazul deflagraţiei care a provocat pagube importante într-un bloc de locuinţe cu patru etaje. Locatarii apartamentului au fost grav răniţi – o femeie de 46 de ani şi soţul acesteia, de 48 de ani, iar după câteva zile de agonie pe patul de spital, au decedat. Explozia a fost urmată şi de un incendiu violent, care a provocat pagube importante. Echipa de experţi din cadrul INSEMEX Petroşani a investigat locul deflagraţiei şi a luat probe iar acum, şi-a început investigaţia în laboratoarele de la Petroşani. „O echipă formată din patru cercetători din cadrul INSEMEX Petroşani a fost Târgu Cărbuneşti, a prelevat probe de la locul dezastrului pentru expertizare în laboratoarele INSEMEX. Solicitarea pentru expertiza tehnică a fost făcută de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj”, a declarat Constantin Lupu (foto), directorul general al INSEMEX Petroşani.
Din primele date, deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaz, după ce ar fi existat o problemă la furtunul cu care era racordat aragazul la reţea. În momentul în care au aprins becul, s-a produs explozia. Cercetătorii din cadrul Institutului Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani, (INCD INSEMEX), singura instituţie din România abilitată să efectueze expertize tehnice în cazul unor explozii, trebuie să stabilească cu exactitate cauzele care au dus la tragedie, iar în funcţie de expertiza lor, vor putea fi stabilite eventuale vinovăţii. Pe de altă parte, INSEMEX Petroşani are în lucru mai multe expertize tehnice în cazul unor dezastre produse în acest an în ţară, fie că este vorba de explozii ori incendii. Solicitările vin de la inspectoratele de poliţie ori de la procurori, pentru că rapoartele şi concluziile experţilor din Petroşani sunt esenţiale în derularea anchetelor penale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare