Insemex Petroșani, prezent în Polonia, în calitate de partener în proiectul european REM Project Kick-off
Magdalena Șerban
Recent, reprezentanți ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare INCD INSEMEX Petroșani au participat la ședința de deschidere a proiectului de cercetare ”101099061 – REM – RFCS-2022-JT Reduction of methane emissions from post mining goafs to minimise their inflow into VAM”, finanțat de Comisia Europeană prin programul de cercetare “Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Oțel (FCCO)”. Aceasta s-a desfășurat în Polonia.
Cu implementare comună, în perioada 2023-2027
Din delegația din Valea Jiului au făcut parte cercetătorii dr. ing. Emilian Ghicioi – Director Științific, dr. ing. Doru Cioclea – șef Departament Securitatea Resurselor Minerale și dr. ing. Vlad Mihai Păsculescu – șef Laborator Cooperări și Proiecte Internaționale. „Pe lângă partenerul din România, adică institutul nostru, consorțiul de cercetare cuprinde alte 5 organizații de cercetare din UE care vor implementa împreună acest proiect, în perioada 2023 – 2027. Este vorba despre Institutul Central Minier – GIG Katowice (Polonia), în calitate de coordonator al proiectului, respectiv Institutul Național de Cercetare pentru Petrol și Gaze INIG-PIB din Cracovia (Polonia), compania minieră JSW SA (Polonia), Institutul Național de Cercetare pentru Geologie PIG-PIB din Varșovia (Polonia) și Universitatea din Oviedo (Spania), în calitate de parteneri.
Prima zi a întâlnirii a fost dedicată dezbaterii și planificării activităților care vor fi desfășurate de parteneri, respectiv a discutării aspectelor de natură tehnică și administrativă pentru implementarea demersului. În cea de-a doua zi, partenerii au participat la o vizită tehnică ce a avut loc la exploatarea minieră Pniowek, aparținând companiei JSW SA, cel mai mare producător de cărbune cocsificabil de înaltă calitate din Uniunea Europeană”, a punctat dr. ing. George Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă. Potrivit acestuia, consolidarea sau crearea unor contacte și parteneriate, implicarea în proiecte comune cu alte entități din sfera profesională – atât pe plan intern cât mai ales extern, menținerea unei linii de update informațional și prezența la diverse acțiuni, întruniri, simpozioane și evenimente științifice naționale și internaționale rămân în zona de interes a instituției. Pe lângă performanță, e foartă importantă și deschiderea către lume.