Actualitate

Înjunghiat de un adolescent, pentru 14 lei

Un adolescent de numai 15 ani este cercetat pentru tentativă de omor calificat şi tâlhărie, după ce a înjunghiat un bărbat, în apropierea gării din Orăştie. Tânărul i-a furat victimei banii şi s-a făcut nevăzut.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Hunedoara, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a prezentat la Urgenţa spitalului din Orăştie, susţinând că a fost atacat de un necunoscut, înjunghiat şi tâlhărit. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că victima băuse toată noaptea sub podul CFR din Gara Orăştie, după care a fost, într-adevăr, atacată. Făptaşul s-a dovedit a fi un minor în vârstă de 15 ani, din Ocna Sibiului, care în noaptea respectivă, venise în oraşul Paliei pentru a-şi vizita tatăl. „În urma unui conflict spontan cu victima, suspectul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, după care a înjunghiat-o cu un cuţit şi i-a sustras suma de 14 lei. Acesta a fost depistat cu sprijinul colegilor de la IPJ Sibiu pe raza localităţii de domiciliu şi urmează a fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Ancheta este coordonată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura