Actualitate

Individul care a atacat cu ranga un tânăr, aproape de sentinţa finală

Maximilian Gânju

Agresorul de 24 de ani, din Olt, a fost deja condamnat de Tribunalul Hunedoara la închisoare cu executare pentru tentativă de omor. A făcut apel la sentinţă iar completul de apel de la Alba Iulia ar putea da soluţia definitivă.

I-a făcut avansuri iubitei
Un nou termen de judecată este programat peste exact o săptămână, pentru că agresorul a cerut să fie reprezentat în proces de un avocat din oficiu.
Totul s-a petrecut în vara anului trecut, în Orăştie, în urma unui conflict spontan între cei doi tineri. Aceştia ar fi băut împreună iar apoi s-au luat la ceartă, motivul fiind iubita agresorului. Liviu Grigore, de 24 de ani, l-a acuzat pe tânărul de 19 ani că i-ar fi făcut avansuri iubitei sale, ca mai apoi să pună mâna pe o bară metalică şi să-l lovească în cap. Victima a fost transportată în stare gravă la spital. Iniţial, bărbatul din Olt a fost acuzat de comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, însă, medicii legişti au stabilit că victimei i-a fost pusă viaţa în pericol. Agresorul a fost judecat pentru tentativă de omor şi găsit vinovat de Tribunalul Hunedoara. Liviu Grigore a fost condamnat în prima instanţă la şase ani de închisoare şi plata mai multor despăgubiri, printre care şi 150.000 euro daune morale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura