Politica si administratie

Începe judecarea apelului lui Mircia Muntean, în dosarul „Alcoolul la volan”

În data de 13 februarie va începe judecarea apelului din dosarul primarului Devei, Mircia Muntean (foto), în care este acuzat de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Dosarul se află pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), calea de atac urmând să fie judecată de un complet de cinci judecători.
În primă instanţă, cauza a fost judecată de un complet de trei judecători de la ÎCCJ, sentinţa fiind dată în iunie 2016. Atunci, Mircia Muntean a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru acuzaţiile din dosarul ”Alcoolul la volan”. Acesta mai avea o condamnare de patru ani închisoare cu suspendare dată în 2013, într-un dosar în care a fost judecat pentru abuz în serviciu, fiind acum în perioada de încercare. Magistraţii ÎCCJ i-au revocat beneficiul suspendării, cumulând cele două pedepse, astfel încât a rezultat o condamnare de şase ani de închisoare. Sentinţa nefiind definitivă, a fost atacată cu apel de edilul Devei. Decizia pe care o vor da magistraţii după judecarea apelului va fi definitivă. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura