Începe Evaluarea Națională! Nici o emoție, toată lumea are loc la liceu

La Evaluarea Națională din sesiunea 14 – 17 iunie 2022 s-au înscris 2.734 de ab­sol­venți ai clasei a VIII-a din județul nostru, 82,62 la sută provenind din mediul urban, iar 17,38 la sută din mediul rural, conform situației centralizate la nivelul Inspecto­ra­tului Școlar Județean Hunedoara.

80 la sută la calcul mediei de admitere
Examenul începe astăzi, 14 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 16 iunie, se desfășoară proba scrisă la Mate­matică. Un număr de 75 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține vineri, 25 iunie, pro­ba la Limba și literatura maternă (43 de ab­solvenți vor susține proba la Limba ger­mană maternă, iar 32 de absolvenți susțin proba la Limba maghiară maternă).
Primele rezultate vor fi comunicate joi, 23 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijl­oace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cu­noștință că nota acordată ca urmare a solu­țio­nării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreș­te­re. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0372913128 – pentru sesi­za­rea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioa­da 14 – 16 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 17 iunie, între orele 8:00 -14:00.
Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80 la sută în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea con­tinua studiile în învățământul liceal sau pro­fesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.