Sport

Începe competiţia din Liga a III-a de fotbal

Nicolae Gavrea

Conform programului stabilit de către FR Fotbal, astăzi şi mâine se vor desfăşura meciurile din prima etapă a sezonului 2018 – 2019 în Liga a III-a, competiţie în care evoluează şi cele două echipe din judeţul nostru, CNS Cetate Deva şi CS Hunedoara. Ambele formaţii vor juca mâine, sâmbătă, 25 august.

CNS Cetate Deva va evolua în deplasare, de la ora 18.00, pe terenul unei nou promovate, C.S. Ocna Mureş. Echipa deveană priveşte cu interes actualul sezon şi în acest sens formaţia a început perioada de pregătire mult mai repede decât alte echipe din serie. CNS Cetate Deva a jucat mai multe meciuri amicale, în care rezultatele au contat mai puţin, a susţinut şi un joc oficial, în Cupa României, în cea de-a doua etapă a fazei naţionale, când a fost învinsă, destul de surprinzător, pe teren propriu, de colega de serie CSM Lugoj, cu scorul de 3-1.
CNS Cetate atacă noul sezon cu un nou antrenor la timonă, fostul internaţional Ioan Petcu, iar faţă de sezonul trecut, lotul a suferit destule modificări. Pentru meciul de la Ocna Mureş, CNS Cetate are un uşor avantaj, prin prisma experienţei, dar partida nu va fi deloc uşoară, seria fiind una extrem de echilibrată. Aşa cum declara încă de la preluarea mandatului de antrenor principal, planul tehnicianului Ioan Petcu este ca la Deva să fie alcătuită o echipă tânără şi competitivă cu care, în campionatul viitor, să se atace promovarea în Liga 2. Dar dacă se va ivi oportunitatea şi acum de a accede în eşalonul superior, cei de la CNS Cetate îşi doresc să nu o rateze. Oricum, obiectivul devenilor este o clasare în primele 10, care ar trebui îndeplinit cu destulă uşurinţă.
Nou promovata CS Hunedoara va evolua pe teren propriu şi readuce în oraşul de lângă furnale, competiţiile de fotbal pline de spectacol, reînnodând tradiţia, chiar dacă nu e… FC Corvinul.
Până la momentul acestui debut, echipa hunedoreană pregătită de Mircea Alic jr. a susţinut mai multe jocuri amicale, cu rezultate oscilante, a jucat un meci oficial, în prima etapă a fazei naţionale a Cupei României, meci pierdut cu 3-1 pe terenul echipei Sportul Petreşti, din judeţul Alba, însă această competiţie nu reprezenta un obiectiv pentru cei de la CS Hunedoara.
În prima etapă din Liga a III-a hunedorenii vor juca deci, mâine, pe Stadionul “Michael Klein” cu începere de la ora 18.00, cu Millenium Giarmata, o formaţie accesibilă, fără pretenţii la un loc pe podiumul campionatului, dar cu speranţe de menţinere în acest eşalon al fotbalului românesc. În ultimele ediţii, echipa din Giarmata s-a situat printre ultimele clasate în serie, în timp ce hunedorenii păstrează în mare parte lotul cu care gruparea a promovat, cu mulţi tineri ambiţioşi şi dornici de afirmare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura