Încep să crească numărul cazurilor noi de Covid în judeţ

Adriana Năstase

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, ieri, la 1.081.773 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 95 de noi îmbolnăviri din 31.286 de teste efectuate. În acelaşi timp au fost înregis­trate 3 decese în ultimele 24 de ore. La Terapie Intensivă sunt internaţi 36 de pacienţi. În judeţul nostrum, potrivit direc­torului executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, ieri au fost înregistrate trei cazuri noi de Covid, la Deva, Hune­doara şi Teliucu Inferior.

200 de apeluri la 112
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrat 8.565.266 de teste RT-PCR şi 1.692.728 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.188 de teste RT-PCR (6.376 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.812 la cerere) şi 18.098 de teste rapide anti­genice. Pe teritoriul României, 540 de per­soane confirmate cu infecţie cu noul corona­virus sunt în izolare la domiciliu, iar 424 de persoane se află în izolare institu­ţio­nalizată. De asemenea, 33.192 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 36 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 200 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.630 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru in­formarea cetăţenilor. Ca urmare a în­căl­cării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi comba­terea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 19 iulie, 385 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 56.200 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru ză­dărnicirea combaterii bolilor, faptă prevă­zută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. Reami­n­tim că Ministerul Afacerilor Interne a ope­raţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, ieri, că din cele 101 cazuri de infectare cu varianta Delta înregistrate în România, opt au fost persoane vaccinate, dintre care şase cu două doze. El a menţionat că s-au înregistrat şi patru decese la persoane confirmate cu varianta Delta, acestea nefiind vaccinate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
De ce nu au votat aleşii judeţeni de la Putere pentru paza cetăţilor dacice

Sorina Popa Ieri a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Hunedoara. Pe ordinea de zi a fost şi proiectul

Dascălii, la examen pentru ocuparea posturilor

Adriana Năstase Astăzi, va avea loc proba scrisă a con­cursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învă­ţământ

Despăgubiri de sute de mii de lei cerute de victima unui accident

Instanţa de judecată a decis că suma cerută de victimă este prea mare, dar soluţia nu este definitivă. Vinovatul, un

Închide