Comunitate

Incendii în Deva şi Aninoasa

04 incendiu vegetatie (1)Ieri, în jurul orelor 9.00 un incendiu care a izbucnit la un vagon frigorific dezafectat de la o bază de colectare a fierului vechi a pus pe jar pompierii deveni.
Salvatorii au fost alertaţi de angajaţii firmei situată pe strada Depozitelor din municipiul Deva, speriaţi de rapiditatea cu care flăcările au cuprins vehiculul. „Este vorba de un vagon frigorific ai cărui pereţi sunt căptuşiţi cu vată minerală şi care a fost dus pentru dezasamblare. Cel mai probabil incendiul a izbucnit atunci când angajaţii tăiau cu flexul pereţii vagonetei, moment în care vata minerală a luat foc. Din fericire nu au existat victime şi nici pagube materiale, fiind vorba de un vagon dezafectat”, a declarat căpitanul Bogdan Dănăiaţă, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Pompierii din Petroşani au fost alertaţi după ce un incendiu de vegetaţie a izbucnit chiar în spatele Complexului Casa de Vis, din Iscroni-Aninoasa şi putea pune în pericol localul. Focul s-a extins cu repeziciune din cauza vegetaţiei uscate existentă pe malul Jiului de Vest, în special stuf şi alte plante uscate cu înălţime mare. Acestea au favorizat propagarea incendiului, însă pompierii au stins focul în timp foarte scurt, după ce au reuşit să-şi ducă în zonă şi autospecialele cu apă. Focul a fost pus cel mai probabil de un localnic care a vrut să-şi cureţe terenul. (N.Bumbac, M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura