Comunitate

DSVSA îşi intensifică verificările în preajma sărbătorilor pascale

04 carne-de-miel-iasi-2013Oana Mihnea

Întrucât sărbătorile Pascale se apropie cu paşi repezi, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara pregăteşte terenul pentru a asigura siguranţa alimentară a consumatorilor. De asemenea, cei care au de făcut o reclamaţie pot să se adreseze direct instituţiei.
În judeţ, DSVSA Hunedoara a autorizat funcţionarea a şapte centre temporare de tăiere a mieilor. Acestea sunt la Deva, Brad, Simeria, Orăştie, Hunedoara, Petroşani şi Vulcan. Una din măsurile impuse va fi aceea de instruire a medicilor veterinari, care vor face parte din aceste centre, privind măsurile care trebuie luate în această perioadă şi condiţiile care trebuie îndeplinite la nivelul centrelor.
„Cei care vor cumpăra carne de miel trebuie să verifice cu atenţie dacă are ştampila unuia dintre centrele de sacrificare autorizate. Aşa, riscurile de îmbolnăvire sunt excluse, pentru că se cunoaşte originea animalului, aceştia fiind inspectaţi atât înainte cât şi după tăiere şi prezintă siguranţă pentru consum. Dacă vor cumpăra din alte părţi, o fac pe risc propriu. Pe lângă ştampilă, pentru a avea certitudinea că achiziţionează carne de miel, pot să o recunoască după culoarea carcasei, care trebuie să fie deschisă, nu roşiatică. De asemenea, mai pot fi atenţi la forma capului, dentiţie, coarne şi copite. Până acum, în judeţ nu au fost sesizări referitoare la cumpărarea şi consumul cărnii provenite de la alte animale decât miei“, a precizat Mihai Jula, directorul executiv al DSVSA Hunedoara.
Începând cu 30 martie a.c., inspectorii sanitar-veterinari vor porni în controale la unităţi de tip supermarket, târguri, pieţe agroalimentare, unităţi de procesare, abatoare şi unităţi de vânzare cu amănuntul. Controalele vor viza modul de comercializare a cărnii de miel, ouălor, peştelui şi laptelui, precum şi a tuturor produselor care conţin aceste elemente. Mai mult decât atât, tot din 30 martie a.c. până în ziua de Paşti, la sediul DSVSA este asigurată permanenţă, inclusiv sâmbăta şi duminica, între orele 8.00 şi 20.00, pentru cetăţenii care au de făcut reclamaţii.
Cei care nu respectă normele de comercializare în această perioadă, riscă amenzi între 600 lei şi 50.000 lei şi chiar suspendarea sau interzicerea activităţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura