Încă o premieră pentru Primăria Şoimuş: concurs de colinde online!

Magdalena Şerban

Pandemia nu a adus doar distanţare so­cială şi boală, ci a încercat să ne fure şi tra­diţiile. Încă nu se ştie ce măsuri rămân în pi­cioare după 14 decembrie, când încetează starea de alertă, aşa că unii primari se în­treabă dacă nu cumva vom colinda online. Zis şi făcut pentru Mihai Irimie (foto), pri­ma­rul din Şoimuş, care îşi invită comunitatea păstorită să se adapteze vremurilor, promo­vând obiceiurile la un alt nivel.
„Din cauza situaţiei speciale din acest an, aşteptăm să fim colindaţi online. Dacă şcoala se ţine online, munca s-a transformat în tele­muncă ş.a.m.d, pentru a nu risca să în­tre­rupem perpetuarea colindelor tradiţionale, ne-am gândit să abordăm spiritul Crăciunului tot în regim online. Astfel, ne vom proteja reciproc şi ne vom colinda în condiţii de si­gu­ranţă. Aşa că, dragii noştri, puteţi să filmaţi un video cu telefonul, apoi să-l încărcaţi pe contul vostru de Facebook şi să etichetaţi în postarea respectivă Primăria Comunei Şoi­muş. Munca voastră, fiindcă dorim ca îm­preună să susţinem şi să transmitem spiritul sărbătorilor de iarnă, va fi răsplătită cu premii. Ne adresăm strict locuitorilor co­munei. Cu cât sunteţi mai autentici, cu atât vă sporiţi şansele de a ne lua premiile. Ca în orice competiţie, există şi un regulament ce prevede faptul că este obligatoriu ca cetele de colindatori să fie în costume populare spe­cifice fiecărei zone sau sat în parte, în funcţie de obicei. Toate videoclipurile se postează până în data de 23.12.2020. Sper să par­ticipaţi în număr cât mai mare şi cu toate că distanţarea socială ne ţine departe unii de alţii, uniţi în acţiuni nu vom lăsa ca tradiţiile să dispară. Vă aştept cu mare drag şi îmi doresc să puneţi suflet în ceea ce faceţi. Doamne ajută să avem un Crăciun vesel, cu sănătate şi cu cei dragi aproape “, le-a tran­smis şi pe această cale locuitorilor comunei, primarul Mihai Gabriel Irimie.
De altfel, acest demers nu este singurul fă­cut în premieră la nivel de judeţ, acelaşi pri­mar construind şi dând în folosinţă o gră­diniţă ultramodernă cu program prelungit, pre­văzută cu 60 de locuri şi dotată la stan­darde europene, ceea ce a marcat Şoimuşul ca fiind singura comună hunedoreană ce de­ţine o astfel de unitate de învăţământ pre­şcolar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare