ActualitateFlash

În vizită la puşcărie, cu o sacoşă plină de obiecte interzise

Adriana Năstase

Vizita rudelor sau prietenilor la puşcărie nu este întotdeauna ceea ce pare a fi. Adică o simplă întâlnire a rudelor sau prietenilor cu omul aflat după gratii.
Recent, o femeie în vârstă de 24 de ani, dintr-o comună sibiană, însoţită de fiul ei, s-a prezentat la Penitenciarul Bârcea Mare, pentru a-şi vizita soţul aflat în detenţie. Gardienii au avut, însă, surpriza, ca la controlul obligatoriu efectuat asupra bagajelor tinerei, să descopere mai multe obiecte interzise, cu care nu este permis accesul în puşcărie.

Până la doi ani de închisoare
Mare le-a fost mirarea gardienilor de la Bârcea Mare, când, în urma controlului de specialitate şi antiterorist, au găsit în bagajul femeii două telefoane mobile, un acumulator, încărcător auto pentru telefon, trei cuţite, un stilet, trei şurubelniţe, un cutter, o pereche căşti pentru telefon mobil, mai multe lănţişoare din metal, brăţări, foarfece de diferite dimensiuni, mai multe ceasuri, un recipient, plastic de 100 ml cu lichid de încărcat brichete, trei flacoane cu şampon, un aparat de tuns, două cabluri alimentare la 220 V, un minicasetofon, două ceasuri electronice de birou, o ruletă, şase brelocuri, brichete şi, un acumulator baterie de 9 V.
Potrivit celor de la penitenciar, femeia a declarat că sacoşa în care avea toate aceste lucruri i-a fost pasată în sala de aşteptare de către un bărbat. Poliţiştii deveni au fost solicitaţi la faţa locului, atât femeia, cât şi bărbatul care i-ar fi dat bagajul fiind duşi pentru anchetare. „Pe numele femeii s-a întocmit dosar penal, pentru introducerea în mod ilicit în penitenciar a bunurilor şi obiectelor interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate. Ea riscă între o lună şi doi ani de puşcărie sau amendă, dacă va fi găsită vinovată”, a declarat Adriana Voina, din cadrul IPJ Hunedoara. Tinerei i s-a interzis să-şi viziteze soţul pe o perioadă de şase luni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura