Vocea străzii 11.08.2011
Sunteţi pregătiţi pentru Apocalipsa financiară?
Cei mai buni experţi şi analişti economici sau financiari din lume vorbesc despre apropierea unei Apocalipse financiare mondiale. Pentru că noul val de criză economico-financiară va afecta, cu siguranţă, şi România, echipa VOCEA STRĂZII a făcut un sondaj, adresând oamenilor următoarele întrebări:
1. Credeţi că acest lucru vă va afecta şi pe dumneavoastră?
2. De ce?
Vilhelm Fleischer, 76 de ani, pensionar:
1. Nu prea cred.
2. Pentru că românii sunt afectaţi dintotdeauna, nu cred că vom simţi, neapărat, o mare schimbare.
Claudia Csernay, 40 de ani, croitoreasă:
1. Nu.
2. Noi suntem dintotdeauna afectaţi de sărăcie, de scăderi periodice a salariilor sau a pensiilor şi de înmulţirea numărului de şomeri. Nu aduce nimic nou criza asta.
Simona David, 28 de ani, agent vânzări:
1. Da.
2. Pentru că această criză va atrage scăderea veniturilor, atât a salariilor, cât şi a pensiilor, vor fi mai puţine locuri de muncă iar rata şomajului va creşte din nou.
Liviu Praţa, 54 de ani, pensionar:
1. Da.
2. Păi orice venit va fi mai mic decât este în prezent. În plus, alimentele şi restul produselor de care avem nevoie se vor scumpi şi noi o vom duce tot mai rău. Vorba aia – suntem pe butoiul de pulbere.
Florin Crăciun, 40 de ani, electrician:
1. Da.
2. Vom fi cu toţii afectaţi financiar, în primul rând. Majoritatea nu au economii atât de substanţale, încât să poată fi siguri că nu vor avea de suferit. Probabil va trebui să facem mai multe economii şi să muncim mai mult.


