Politica si administratie

În USL Hunedoara, treaba merge ca unsã

Carmen Cosman

Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii Social Liberale şi preşedinte al PNL, a recunoscut că în sânul uniunii politice există tensiuni, dar spune că sunt comparabile cu cele din corpul uman.  Adevărul este că, în ultima perioadă, s-a vorbit despre posibilitatea excluderii PC din USL, care ar rupe alianţa politică, însă copreşedinţii USL din judeţul Hunedoara dau asigurări că în teritoriu nu există nici un fel de tensiune.

Vrea liste comune peste tot
„Uniunea Social Liberală în judeţ va funcţiona normal. Suntem primul judeţ care a şi reacţionat la cele declarate de copreşedinţii Uniunii Social Liberale de la Bucureşti. Eu cred că va continua această colaborare în judeţul Hunedoara, mai ales că noi, începând cu anul trecut, am avut această colaborare la nivel de PSD, PNL şi PC. Vom încerca şi sută la sută vom reuşi să avem liste comune la toate primăriile şi consiliile locale din judeţ”, a declarat liderul PC Hunedoara, Petru Mărginean (foto dreapta).

„Suntem oameni cu scaun la cap”
Nici liderul liberalilor hunedoreni, Mircea Ioan Moloţ (foto mijloc), nu îşi face probleme în ceea ce priveşte colaborarea dintre cele trei formaţiuni politice. „Nu există nici un fel de tensiune la nivelul judeţului Hunedoara între cele trei partide. Este o colaborare aşa cum mi-am dorit-o, de oameni cu scaun la cap şi care, cel puţin până acum, au dat dovadă că sunt maturi politic şi cred în această structură politică”, a precizat Moloţ.

„Nu se poate vorbi de tensiuni între noi”  
Iar Laurenţiu Nistor (foto stânga), preşedintele PSD Hunedoara, întăreşte această idee. „Eu zic că nu există tensiuni în USL, în judeţul Hunedoara. Sigur că ici-colo, se mai ivesc probleme, în sensul că şi-ar dori toţi să candideze, dar nu putem merge decât cu un candidat al USL, care se va dovedi cel mai bine cotat în sondajele de opinie. Interesul este să câştigăm aceste alegeri. Dacă ar merge peste tot cum merge în Hunedoara, ar fi bine în ţară”, a  precizat Nistor, care admite că nu este totul perfect, dar până la a vorbi de tensiuni este cale lungă.

20 de comentarii la „În USL Hunedoara, treaba merge ca unsã

  • USL (PSD,PNL),o adunatura de flamanda turbata (lea mai aruncat Molot in judet cate un os)dupa ciolanul matusi Tamara (Nastase)si Sterlingul lui Tariceanu,ei nu au facut nimic cand au fost la guvernare si atunci nu era nici criza mondiala.

  • molot are dreptate pentru pnl nu are de ce sa-si faca probleme a terminat tot dor slugarnicul de la calan ia mai ramas ca tov de simeria sas pierdur

  • Sau unit securisti ,turnatorul la securitate piticul hot Molot ,cu Marginean din partidul turnatorului la securitate hotul Voiculescu ,si Nistor ,cine crezi ca voteaza cu voi ba ,vrei sa pui gheara si pe Deva piticule Molot,nu te ,mai saturi de furat si declari prin ziare ca nu ai bani ,unde tii bani in pivnita

  • Si de la mine a furat Molot. Numa ca eu nu lam lasat! Unu singur e cinstit.Primarul Nostru Mircia!Traiasca Mircia Primar .Pe Veci

  • Marginene nu ai ce cauta la Deva la Primarie nu te cunoaste nimeni in afara de televizor nu sti nimic…. dute.

  • JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT

  • … oameni cu scaunul în cap,aşa cu i-a dat Munteanu la Moloţ ,cu scaunul în cap!!!…acolo s-a rupt lanţul de iubire, cu autobuzele lui Marian Munteanu!!!…acolo nu s-au înţeles la parandărăt!!!!

  • Nu cred ca merg ca unse ,pe noi membrii partidului national liberal ,nu ne-aintrebat nimeni daca vrem ca MARGINEAN sa fie candidatul USL ,asa a vrut MIRCEA MOLOT ,nu il vom sustine trebuia sa fie FLORIN OANCEA presedintele nostru, pentru ce am luptat atat a sa fie altul candidatul ,daca dupa alegeri se rupe alianta ,noi liberali ramanen cu ochii in soare ,este foarte poibil ca PC sa tradeze cum a facut in nenumarate randuri ,pe ce criterii a fost pus MARGINEA doar pentru ca este parton la ANTENA 1 DEVA si nevata director, consider ca este un abuz sa punem un candidat fara sa fim intrebati ,dar pana la anul in toamna se pot schiba multe si noi pnlistii sa punem pe FLORIN OANCEA candidat ,DEVA este liberala nu pcista

  • Se va vedea dupa alegeri cat de „unsa” a mers treaba. Tare ma tem ca va fi mers pe sec.

  • USL =uniunea securistilor liberali, Crin Antonescu ,este gagauz n umele lui real este Crin Antonov, agent de infuenta rus racolat de securitate sub numele de cod Porumbacu ,betiv si pokerist, Mircea Sion Molot ,racolat de securita sub numele de cod Panturu ,pokerist Dan Voiculescu racolat de securitate sub numele de cod Felix ,agent de infuenta fsb fostul kgb

  • Mai este Oancea la partidul liberal ? Am auzit prin oras ca a pleacat la pd-l sau la unpr, este suparat ca nu a fost pus candidat la primarie ,si ca i sa promis postul de prefect, daca castiga usl,dar cum se face regionalizarea,nu are sansa sa fie prefectul regiuni Timisoara

  • MERGETI TOTI LA CULCARE!!!! PUPINCURISTI BASISTI SAU TARANI COMUNISTI … CU ASA OAMENI … ASA TRAI …. CU ASA POPOR …. ASA PRESEDINTE !

  • VOTAM PARTIDUL POPORULUI DAN DIACONESCU ,NU PE HOTUL DE MOLOT ,CATE OII MAI VREI SA AI SA VINZI PIEILE LA CHINEZI ,AJUNGE AI FURAT DESTUL ,PARTIDUL POPORULUI TINE CU NOI POPORUL ,NU CA HOTII DE LA USL ,O SA ITI CONFISTE VILELE ,PAMANTURILE ,OILE, SA LE DEA LA CEI SARACI,SI MAI LUAM SI 20000 DE EURO ,NU CA MOLOT CARE ESTE INVATAT NUMAI SA IA

  • Imi pare rau ca domnul deputat Laurentiu Nistor ,un om deosebit carea facut multe in Soimus ,se aliaza cu Molot, care mai vrea 4 ani la judet ,pierdeti foarte multe voturi din cauza lui ,eu am votat cu PSD ,dar din cauza Molot nu mai votez uniunea ,si ca mine foarte multa lume

  • Foarte bine … domnule Cornel din doua rele o alegeti pe cea mai mare. Din tot ce sa intamplat pana acum asta ati inteles ca mai bine tot asa cu portocala care a distrus tara. Pai eu sper ca altii sa aiba mai multa minte si sa nu ne ruineze de tot .
    Si imi pare foarte rau sa spun dar se pare ca romanii daca inca mai gandesc asa inseamna ca sunt foarte limitati intelectual !!!

  • Cu ce este unsa ,cu sau de la miile de oi a lui Molot ? Margineanu a fost vicepresedinte la consiliul judeten si a furat impreuna cu Molot ,toata ziua este la televizor cu salvarile ,de parca daca nu era el nu erau salvari ,sunt in toate judetele

  • Marginean Petre ,un servitor la curtea piticului voievod ,Molot Mircea

  • Se vede ca USL vrea numai binele catatenilor nu ca PD-L si ca Mirce Muntean.
    Bravo USL tinetio tot asa.

  • …sperăm că se vor trezi devenii şi vor veni în masă la vot!!!…altfel nu scăpăm de viermii portocalii !!!…indiferent cu cine votează,dar fără PDL!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura