În Petroşani se opreşte apa caldă

Maximilian Gânju

Cea mai călduroasă lună a anului, supranumită în popor „luna lui Cuptor”, îi lasă pe locuitorii Văii Jiului fără strop de apă caldă. De fapt, vor rămâne pe sec doar cei din municipiul Petroşani, pentru că în celelalte localităţi, în cursul verii, apa caldă menajeră nu curge de ani buni la robinete.

Ca urmare a situaţiei din sectorul energetic, generată de aversele de ploaie din ultima vreme, respectiv creşterea hidraulicităţii, a fost necesară o analiză asupra funcţionării centralelor termoelectrice. Ca urmare, SE Paroşeni a propus Dispeceratului Energetic Naţional, cât şi Hidroelectrica, modificarea programului anual de mentenanţă pentru luna iulie 2010, faţă de luna septembrie 2010. Întrucât solicitarea a fost aprobată, SE Paroşeni nu va livra în luna iulie agent termic pentru prepararea apei calde menajere.

„Am fost anunţaţi că Termocentrala Paroşeni va sista furnizarea agentului termic pentru prepararea apei calde menajere în 2 iulie, ora 24. Vom reveni la programul normal în data 1 august”, a declarat Mircea Stănescu, inginer şef SC Termoficare SA Petroşani. Pentru că nu vor mai avea ce furniza, angajaţii societăţii de termoficare din Petroşani vor intra şi ei în pauză, adică, în şomaj tehnic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare