Hai să ne facem că nu vedem…

O conferinţă de nivel universitar la care am participat şi-a propus, printre altele, să identifice o parte din cauzele pentru care învăţământul românesc intră într-o criză din ce în ce mai profundă. O concluzie de etapă, ca să zic aşa, a fost cea conform căreia există o discrepanţă între oferta educaţională a facultăţilor şi cererea pieţei. Adică, ceva deja cunoscut, ce poate fi rezumat ca necorelare cerere-ofertă.
Discuţia a avansat însă spre o cauză mai generală, care o înglobează pe prima, anume, că statul român, de vreo 20 de ani încoace, îşi dă singur cu stângul în dreptul – exprimare neacademică, de acord, dar nu mai puţin adevărată. De ce? Păi, simplu – pe de o parte finanţează (atât cât o mai face…) învăţământul, până la cel universitar inclusiv, pe de altă parte, distruge sistematic din ce în ce mai multe ramuri din acea economie care ar trebui să absoarbă absolvenţii. Mai concret, România are din ce în ce mai puţine domenii economice operaţionale, nu mai avem aproape deloc industrie grea, dar nici uşoară, industria extractivă petrolieră am cedat-o, mineritul nu mai este rentabil, zootehnie nu mai avem, agricultura în general este pe butuci, silvicultura nu mai are nevoie de ingineri silvici, că s-au retrocedat pădurile şi se pot tăia fără asistenţă de specialitate, trebuie doar să ai un ferăstrău mecanic performant.
Atunci, învăţământul superior ar trebui să califice specialişti, pentru ce anume? Pentru bănci? Se pare că există un exces de economişti. Jurişti? Şi aici e supraofertă… Informaticieni? Informatica nu e o profesie de masă, aici nu se performează în uzine de 15.000 de lucrători, aşa că nu e greu să atingi saturaţia.
Şi atunci, ce mai rămâne? Cât anume să se mai adapteze învăţământul, inclusiv cel superior, dar şi şcolile de meserii, despre care se face atât de mult tapaj? Pentru care ramuri economice? Nu se poate trăi doar din sociologie, jurnalism şi artă, dacă nu există producţie care să le susţină. Nici măcar formarea cadrelor didactice nu mai e o prioritate – profesori care să pregătească ce? Să asigure doar alfabetizarea? Să fabrice vânzători de supermarket, pentru o naţiune de consumatori?
În orice caz, ceea ce am văzut într-un reportaj m-a pus pe gânduri. Se referă la nişte baraje ceauşiste. Voi detalia mâine.

One thought on “Hai să ne facem că nu vedem…

  • 6 iulie 2010 la 11:21
    Permalink

    India este aproape Domnilor ! Rabdare , inca vreo 10 ani si suntem acolo ! Cu siguranta ! ED

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare