Actualitate

În judeţ, s-a încheiat inventarierea terenurilor conform Legii retrocedărilor

02-petre-lobont-cadastru-8Oana Mihnea

La începutul lunii aprilie a.c., procesul de inventariere a terenurilor s-a finalizat, judeţul nostru fiind între primele 13 din ţară unde s-a încheiat aplicarea legii 165/2013.

Prin această lege s-a dorit o evaluare a suprafeţelor de teren retrocedate în conformitate cu legile proprietăţii, dar şi a rezervei disponibile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT), în vederea finalizării restituirii în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România. Iniţiatorul legii a fost Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Termen prelungit
Prin urmare, la nivelul unităţilor administrativ teritoriale au fost întocmite comisii, din care au făcut parte reprezentanţi ai instituţiei prefectului, specialişti în măsurători topografice, reprezentanţi ai Oficiului de Cadastru, Agenţiei Domeniile Statului, Regiei Naţionale a Pădurilor, Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, primarul şi secretarul UAT-ului. Primul termen de finalizare a inventarierii a fost decembrie 2013, însă Guvernul a decis prelungirea acestuia în repetate rânduri. În judeţul Hunedoara, la fel ca şi în celelalte, coordonarea din punct de vedere tehnic a comisiei a revenit Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI). Recepţia lucrării a constat în avizarea de către OCPI a anexei grafice, adică a planului cu întregul UAT, pe care sunt reprezentate suprafeţele rezervă. UAT-urile au încheiat contracte cu persoane fizice şi juridice autorizate să execute lucrări de cadastru. Finanţarea acestora s-a realizat din bugetul UAT-urilor şi din cel al ANCPI.

Peste 400.000 hectare inventariate
”La nivelul judeţului Hunedoara, ANCPI a cofinanţat lucrările doar pentru UAT-urile din mediul rural, la o valoare de şase lei pe hectar. Astfel, în mediul rural au fost inventariate aproximativ 460.000 ha, ANCPI asigurând suma de 2.300.000 lei, banii care au ajuns deja în conturile primăriilor. Procedura s-a încheiat în 10 aprilie a.c. şi suntem în primele 13 judeţe din ţară unde s-a finalizat inventarierea. În perioada aplicării legii, au fost suspendate procedurile de restituire a proprietăţii, eliberarea de titluri de proprietate sau puneri în posesie. Din acest moment, activitatea OCPI a fost reluată”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Petru Lobonţ (foto), directorul OCPI Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura