Sport

În cãutarea surprizelor, în Cupa României

Ciprian Marinuţ

Echipele din Liga a V-a vor să repete istoria primelor şapte partide ale 16-imilor, Cupei României, faza judeţeană, disputate miercurea trecută, şi în meciurile programate azi. În urmă cu o săptămână, două formaţii din ultimul eşalon valoric au scos din cursă favoritele din Liga a IV-a, iar azi altele opt au şansa de a le egala performanţa.

Vor rolul lui Goliat
În opt dintre cele nouă meciuri ale 16-imilor Cupei României, faza judeţeană, programate azi, de la ora 16.30, se vor duela grupări din eşaloane diferite. Formaţiile din Liga a V-a au avantajul terenului propriu, iar ambiţia lor poate face victime între favorite, onorând astfel renumele competiţiei surprizelor.
Cele opt partide în care formaţiile mici vor să interpreteze rolul lui David, care l-a învins pe Goliat, sunt: Unirea Gen. Berthelot – CFR Simeria; Dacia Boşorod – Victoria Călan; Hercules Lupeni – Universitatea Petroşani; Victoria Dobra – Aurul Brad; CS Agrocompany Băcia – Gloria Geoagiu; Sprint Luncoiu de Jos – Metalul Crişcior; Silva Miracol Hărău – Şoimul Băiţa; AS Sântămăria Orlea – Retezatul Haţeg.
Al nouălea meci, cel dintre Inter Petrila şi Minerul Uricani, în care ambele sunt din Liga a IV-a, este unul al orgoliilor şi poate avea orice rezultat.

Dueluri încinse
Posibilitatea apariţiei surprizelor trebuie luată în calcul, deoarece patru dintre cele şapte meciuri disputate miercurea trecută în această fază a competiţiei au avut nevoie de prelungiri, iar în două partide, favoritele din Liga a IV-a au fost eliminate. Performere au fost Key Systemsro Ribiţa şi Măgura 2010 Pui. Gruparea din Ribiţa a câştigat duelul moţilor cu Zarandul Crişcior (Liga a IV-a) cu scorul de  5-3, după prelungiri, 2-2 după 90 de minute, iar echipa din localitatea natală a lui Romulus Gabor s-a impus în faţa campioanei CS Vulcan, scor 4-0, după prelungiri (0-0, după 90 de minute). În celelalte meciuri s-au înregistrat rezultatele: Cetate Răchitova – Jiul II Petroşani 1-2 după prelungiri (1-1, după 90 de minute); Streiul Baru – Retezatul Râul de Mori 1-3, după prelungiri (1-1 după 90 de minute); Unirea Veţel – Aurul Certej 0-6; Cerna Lunca Cernii – CS Ghelari 2-3; Mureşul Pricaz – Dacia Orăştie 2-3.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura