Imaginea heirupistă a României (I)
Penibilul unei situaţii – cel referitor la maniera de interpretare a imnului naţional al României – nu a fost egalat decât de penibilul soluţiilor găsite pentru revitalizarea dragostei de ţară. Adică, propuneri legate de obligativitatea arborării drapelului prin săli de clasă şi cântării imnului nostru înaintea orelor de curs. Rezolvări heirupiste, de natură să-i încânte pe toţi patrioţii de ocazie, repede izvoditori de declaraţii patriotard-lacrimogene cu ţărişoara, respectul etc. Neinspirata alegere a lui Marcel Pavel drept interpret al imnului a fost doar o altă dovadă de neprofesionalism. Am vorbit astăzi cu un profesori de muzică de la Liceul „Toduţă” din Deva, care mi-au spus că a fost evident chiar şi pentru neprofesionişti că nu doar versurile au fost alterate, ci şi interpretarea – Pavel a „introdus” note de la el la finalul pasajelor interpretative, care nu coincideau cu versiunea cunoscută a imnului. Cum spuneam, poporul ăsta are multe vorbe înţelepte, pe care le rosteşte fără să le aplice. Una dintre ele sună cam aşa: „dragoste cu sila nu se poate”. Nu ni se spune ce fel de dragoste – de iubită, soţie, amantă, mamă, soră. Aşa că putem presupune că expresia include şi dragostea de patrie. Daţi-mi voie să am profunde îndoieli că arborarea drapelului şi cântatul imnului vor avea rezultate fulminante în ceea ce priveşte stimularea iubirii de pământ natal. Iubirea de patrie nu este necondiţionată şi are motivaţii intime, puternice. Noi rămânem ancoraţi într-un clişeu, cel stabilit de Mihai Eminescu în „Scrisoarea a III-a”, anume că ne apărăm sărăcia şi nevoile. Oare nu ne apărăm de prea mult timp doar sărăcia şi nevoile? Oare exodul românesc din ultimii 20 de ani nu este o dovadă că oamenii s-au cam săturat de sărăcie şi nevoi? Oare iubirea de ţară nu se cultivă prin crearea unei solidarităţi reale, bazate pe valori comune? Oare tradiţionala moarte a caprei vecinului nu poate fi măcar evitată prin atenuarea unor astfel de dorinţe? Oare separarea în ciuruiţi şi ciuruitori adânceşte iubirea de aproape? Să încercăm să răspundem pe criterii raţionale. (va urma)
Introducerea propozitiei „Oare separarea în ciuruiţi şi ciuruitori adânceşte iubirea de aproape?” nu cred ca va putea da raspunsuri rationale ci doar umorale. Pacat!
Unul , da bun. Face cit doi sau mai multi.(„Am vorbit astăzi cu un profesori „).Concluzia discutiei dvs. insa pare , pertinenta!!
Dar, putem totusi sa recunoastem, ca heirupismul, pe undeva ne apartine si a ajuns celebru, in zona noastra etnofolclorica.
„Bumbesti-Livezeni”!!! Va ramine inca in gindul multor „conteritoriali” de ai nostri. „Nostalgia, bat-o vina” !
S-auzim numai de bine !
Intonarea imnului presupune in primul rind un sentiment de mindrie.Deseori constat asta la evenimente sportive internationale de anvergura.Distingi asta in atitudinea de moment a participantilor fie ei sirbi,croati,greci,nordici,nemaivorbind de francezi,nemti,englezi,canadieni.Fiecare,parca vor sa spuna:”Iata-ma,sint ceea ce sint!”.In spatiul nostru „mioritic” ce ne poate declansa aceasta atitudine ?Amaritii care cauta prin conteinere o coaja de piine sau omniprezentii „Da si mie” ? „Sutii” care te tin „en garde” oriunde ai fi ? Sau multitudinea profesionistilor si profesionistelor care vor sa „te faca”, de la banalele parcari,statii de carburanti,semafoare pina la palatul Vicoria chiar daca tu nu-ti „ridici fusta” ?Cu ce sentiment de mindrie va cinta elevul roman imnul la inceputul cursurilor,cind o intrebare i se strecoara ca un vierme in constiinta ? Oare mezinul Placinta ce imn cinta in Elvetia ?Sau Funeriu in Austria ? Sau Videanu in Germania ? EBA in USA ? Toate acestea l-au demobilizat si pe Marcel Pavel (a carei cariera o apreciez sincer),facindu-l sa indeplineasca o formalitate,pur si simplu.
Mai Nea Ioane!!!
Ai dat-o-n bara cu literele-(a carei cariera o apreciez sincer)
Si nu mai fi necafit!!! Copiii sunt bine.
Las-o naibii mai moale, ca nu avem deloc femei printre excrocii astia de la conducere!!!
…nenea Octavian Intâiul,noi nu scriem aici ca la carte,că dacă îţi aduci aminte, mai demult şi cele mai bine scrise cărţi treceau pe la corectură!!!…aici toţi ne dăm cu părerea,aşa cum ştim mai bine fiecare,dar asta nu înseamnă că suntem scribălăi adevăraţi!!!…acum avem la îndemână altă tehnică,alte posibilităţi şi consider că nu suntem unul mai bun ca altul!!!…poate doar mai ,,şmecher unul ca altul,,!!!….dacă spunem ceva,să spunem ceva adevărat, nu din imaginaţia noastră uneori foarte bogată!!!