Actualitate

Hunedorenii beau apă din izvoare neautorizate

Carmen Cosman

Pe principiul că, după ce a trecut peste şapte pietre, apa este numai bună de băut, tot mai mulţi hunedoreni consumă apă de la izvor, fie ele amenajate sau nu. Oamenii spun că apa este mai bună decât cea de la robinet şi, în plus, este gratuită.

Nu aduc apa la analiză
Riscă să se îmbolnăvească din cauza apei pe care o beau, în loc să-şi facă un bine, aşa cum credeau. Mulţi hunedoreni consumă apă “de izvor”, cum spun ei, fără să ţină cont de faptul că acestea nu sunt autorizate din punct de vedere sanitar. Unii spun că este mai bună decât apa de la robinet. Alţii, în schimb, nu au ce face, din cauză că au fost debranşaţi de la reţeaua de apă potabilă, din cauza datoriilor. Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara atrag atenţia că există riscul unor îmbolnăviri din această cauză. “Nici unul dintre aceste izvoare nu este autorizat. Cel puţin o dată pe an, ar trebui ca autorităţile publice să aducă la analiză probe de apă”, a declarat Cecilia Birău, directorul adjunct al DSP Hunedoara. Aceasta explică faptul că, procesul de tratare a apei pentru consumul uman implică mult mai multe etape decât “cele şapte pietre”, despre care se vorbeşte în popor, iar izvoarele trebuie dezinfectate în permanenţă. Sursa citată a precizat că, atâta timp cât nu aduc probe de apă la analiză la unul dintre laboratoarele autorizate de Ministerul Sănătăţii, autorităţile ar trebui să informeze populaţia, prin plăcuţe de avertizare, că apa este nepotabilă. Această situaţie se întâlneşte în tot judeţul Hunedoara, fie că vorbim despre Deva, Hunedoara, Brad sau Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura