Actualitate

Hunedoara: Alpinistul Adrian Ahriţculesei a pornit în expediţia pe Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, cu­nos­cut pentru performanţa de a fi pri­mul bărbat din România care a încheiat „Circuitul celor şapte vulcani”, a pornit ieri spre Nepal, într-o expediţie în care şi-a propus să cucerească cel mai înalt vârf din lume, Everest (8.848 m).

Aclimatizare
Expediţia se va desfăşura în perioada 12 aprilie – 30 mai, interval în care alpinistul din Petroşani va trece prin mai multe etape de aclimatizare până la momentul în care va ataca vârful.
Ahriţculesei ajunge cu avionul, astăzi, 13 aprilie, în Katmandu, după care va ple­ca spre Lukla, de unde va începe pre­gă­tirile necesare pentru ascensiunea pe Everest. În primele 10 zile ale expediţiei, alpinistul şi-a propus să ajungă în tabăra de bază, la 5.300 de metri altitudine, după care va urma o perioadă de acli­ma­tizare. „Este o nouă provocare. De mine depinde totul: să fiu sănătos şi să mă aclimatizez. De asemenea, un factor im­portant al reuşitei este vremea”, a declarat Adrian Ahriţculesei.
El a arătat că din tabăra de bază îşi va transporta singur bagajul şi hrana spre taberele superioare, dar în ascensiune va fi însoţit de un şerpaş, care va avea rolul să-l ajute în caz de nevoie. În pro­gramul expediţiei sunt prevăzute două momente de aclimatizare, cu revenire în tabăra de bază. Pentru prima rotaţie de aclimatizare se va urca până la 6.400 de metri, iar pentru a doua alpiniştii vor ajunge la 7.900 de metri, după care se vor întoarce la tabăra de bază şi vor aş­tepta un culoar favorabil de vreme bună pentru atacul asupra Everestului.

În funcție de pregătirea fiecăruia
„Vârful Everest este realizabil în 30-36 de ore, în funcţie de pregătirea fizică a fiecăruia. După cucerirea vârfului se va coborî apoi la tabăra a doua, la 6.400 de metri”, a precizat alpinistul.
În vârstă de 40 de ani, absolvent al Facul­tăţii de educaţie fizică şi sport din Timişoara, Adrian Ahriţculesei lucrează ca optometrist la o firmă din Petroşani. În luna ianuarie 2023, el a reuşit să cu­ce­rească vârful Mount Sidley (4.285 m), din Antarctica, şi să finalizeze astfel „Cir­cuitul celor 7 vulcani”, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în pal­ma­res o asemenea performanţă. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura