Actualitate

Hoţii de maşini din Călan, trimişi în judecată

Maximilian Gânju

Cei doi tineri din Călan, prinşi în municipiul Craiova, după ce au furat o autoutilitară, au cerut să fie puşi în libertate. Aceeaşi solicitare a fost făcută şi de şeful grupării, un bărbat din Caransebeş. Judecătorii le-au menţinut arestul preventiv, iar procurorii au finalizat cercetările.
Ionuţ Claudiu Păuceanu şi Armando Cristian Bălăbăneanu, ambii din Călan, dar şi Jula Emanoil Enok au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Anchetatorii spun că suspecţii formau o grupare care se ocupa de furtul la comandă de autovehicule de marfă. Aceştia au furat o autoutilitară din municipiul Petroşani şi o alta din Craiova. Enok ochea maşinile şi îi punea pe cei doi tineri să le fure, nu înainte de a-i instrui cum să le evite sistemele de siguranţă şi să le pornească cu ajutorul unor dispozitive electronice. Maşinile urmau să fie dezmembrate bucată cu bucată după ce ajungeau în Oţelu Roşu şi apoi vândute ca piese de schimb. Cei doi tineri din Călan au fost prinşi în flagrant în urma unei acţiuni derulate în comun de I.P.J. Dolj şi I.P.J. Hunedoara, imediat după ce au furat o autoutilitară Iveco, cu care încercau să părăsească municipiul Craiova.
Claudiu Păuceanu, de 19 ani şi Cristian B., de 17 ani, ambii din Călan, au recunoscut acuzaţiile şi riscă închisoarea pentru furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis şi complicitate la infracţiunea de furt calificat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura