Eveniment

Hoţi prinşi, după o urmărire pe şosea

Poliţiştii Secţiei Ilia au avut parte de o noapte cu peripeţii din cauza unor hoţi care s-au gândit să fure din incinta Centrului de Informare Turistică din satul Ohaba, aflat în construcţie.
Sesizarea a fost făcută de un bărbat din localitatea Ohaba, care a anunţat că a observat patru bărbaţi în timp ce luau mai multe unelte şi scule electrice din interiorul clădirii. Apoi, aceştia le-au aruncat într-o maşină înmatriculată în Spania şi au fugit. Poliţiştii  Secţiei Ilia au pornit pe urmele hoţilor, care se îndreptau cu viteză către Deva. La un moment dat, urmăriţii şi-au dat seama că oamenii legii sunt în spatele lor şi au început să arunce din bunurile furate pe geamul maşinii. Cu ajutorul poliţiştilor rutieri, aflaţi la datorie pe DN7, maşina a fost oprită în localitatea Leşnic. La volan se afla un bărbat 39 de ani din municipiul Sibiu, care, culmea, avea şi permisul suspendat din 05.09.2015, şi încă trei prieteni de 27, 28 şi 39 de ani, toţi din oraşul Miercurea Sibiului. Pe numele hoţilor a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat, iar şoferului şi pentru conducere fără permis, toţi fiind cercetaţi în stare de libertate. O parte din bunurile furate au fost găsite pe marginea drumului în localităţile Brâznic şi Dobra, au fost recuperate şi restituite firmei păgubite. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura