Hoţ prins de poliţiştii locali din Petroşani

Individul a prădat un taximetrist din Petroşani, după ce a urcat într-o maşină şi i-a cerut şoferului să-l ducă la o adresă.
Ajuns la locul solicitat, în loc de a plăti cursa, a pus mâna pe telefonul taxi­me­tristului şi s-a făcut nevăzut. ”O patrulă a Poliţiei Locale a Municipiului Petroşani a fost oprită în zona staţiei de carburanţi OMV de un taximetrist, care a reclamat că telefonul mobil i-a fost sustras din auto­vehicul de clientul pe care l-a transportat şi care, mai apoi, a fugit.Imediat,poliţiştii locali au intensificat patrularea în zonă, iar pe strada Aviatorilor din Petroşani au depistat un bărbat cu un comportament sus­pect, care încerca să se ferească de oamenii legii. Poliţiştii locali l-au oprit, l-au legitimat şi, la controlul corporal efectuat, au găsit asupra lui două telefoane mobile, despre care suspectul susţinea că sunt ale lui”, informează municipalitatea Petro­şani. Suspectul, care are domiciliul în satul Livadia-comuna Baru, a fost dus la sediul Poliţiei Petroşani, unde a fost chemat şi păgubitul. Taximetristul jefuit l-a identificat imediat pe hoţ şi şi-a recunoscut şi tele­fonul mobil, care prezenta unele semne partic­ulare. Individul este cercetat penal pen­tru comiterea infracţiunii de furt. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
S-a băgat singur în probleme

Un şofer din municipiul Lupeni a dat în judecată Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor

Zeci de petrecăreţi amendaţi

Nu mai puţin de 29 de hunedoreni au fost amendaţi pentru că au luat parte la un eveniment privat, deşi

Reţeaua de canalizare a ajuns un coş de gunoi

Reţeaua de canalizare este tot mai des un imens coş de gunoi, susţin reprezentanţii operatorului APA Prod. “Informăm uti­li­zatorii serviciului,

Închide