ActualitateFlash

Condamnat la 12 ani de puşcărie, pentru că şi-a agresat sexual fiica minoră

Adriana Năstase

Un bărbat de 61 de ani, din Petrila, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, cu exe­cutare, după ce şi-a abuzat sexual, în repetate rânduri, fiica în vârstă de 12 ani, scriu cei de la Adevărul.ro. Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Alba Iulia şi este definitivă.
Astfel, bărbatul a ajuns în închisoare şi, după ce va fi eliberat, nu va mai avea voie să se apropie, timp de trei ani, la o distanţă de mai puţin 50 de metri de fiica sa. În trecut, bărbatul a fost şi consilier local al oraşului din Valea Jiului. De asemenea, ca urmare a condamnării, Primăria Petrila i-a retras titlul de cetăţean de onoare al oraşului, pe care îl primise în anul 2020. Faptele de care a fost acuzat agresorul sexual (opt acte materiale) au avut loc în cursul anului 2020, când în urma despărţirii acestuia de concubina sa, copila celor doi, în vârstă de 12 ani, a rămas în grija tatălui, în timp ce mama fetei s-a stabilit în Italia. Anchetatorii arătau că în luna aprilie 2020 inculpatul s-a dus în bucătărie şi a îmbrăţişat-o pe fiica sa, ocazie cu care i-a pus mâna pe sâni.

A spus că fiica l-a ademenit
La începutul lunii mai 2020, petrileanul, în timp ce se afla în camera sa, a dezbrăcat-o pe fată, s-a dezbrăcat şi el, a întins-o pe pat, a pus-o deasupra lui, iar cu organul sexual s-a frecat de organul ei genital până a ejaculat. Bărbatul a susţinut că fiica s-a l-a ademenit. „În luna iunie 2020, în timp ce minora se afla în faţa calculatorului, inculpatul s-a apropiat de ea şi a încercat să-i introducă organul sexual în gură fiicei sale, însă aceasta a refu­zat, a întors capul, moment în care tatăl aces­teia s-a supărat şi a ieşit din cameră. Cu pri­vire la acest incident inculpatul a susţinut că minora, văzându-l dezbrăcat, l-a întrebat de ce nu poate şi ea să îi sărute penisul aşa cum el îi sărută organul genital. La această în­tre­bare inculpatul i-a spus că nu este bine, dar tot a lăsat-o să îi sărute penisul, cu menţiu­nea că nu i l-a introdus în cavitatea bucală”, se arată în dosar. Tot în luna iunie, tatăl fetei a încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea. Într-o altă zi din luna iulie, în timp ce se aflau la mare, în staţiunea Eforie Nord, bărbatul a sărutat-o pe fată pe buze şi din nou a încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea. În luna august, „în timp ce inculpatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi minora se aflau în locuinţă, fără nici un motiv acesta a agresat-o fizic, în sensul că a tras-o de păr şi a târât-o pe podeaua din apar­ta­ment, de asemenea a lovit-o cu pumnul în coapsa piciorului drept, provocându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri me­di­cale. Cu privire la acest aspect inculpatul a menţionat faptul că fiica sa a venit de afară în locuinţă, spunându-i că şi-a spart telefonul, motiv pentru care şi-a ieşit din fire. În data de 15 august 2020, în timp ce inculpatul şi fiica acestuia se aflau în locuinţă, respectiv în camera autorului, acesta la un moment dat a început să o pipăie pe sâni, minora fiind îmbrăcată”, se arată în dosar.

A recunoscut
Câteva zile mai târziu, adolescenta i-a rela­tat bunicii sale că este agresată sexual de tatăl ei. Femeia i-a trimis fetei un mesaj cu nu­mărul de telefon de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hune­doara, iar aceasta a alertat autorităţile. „Sta­rea de fapt aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanţei, precum şi din pro­bele administrate în cursul urmăririi penale, au fost însuşite întocmai de inculpat, ca ur­mare a cererii sale de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaştere a învinuirii şi a declaraţiei date în acest sens. Având în ve­dere vârsta persoanei vătămate, 12 ani, pre­cum şi relaţia de rudenie în linie directă între aceasta şi inculpat, consimţământul victimei nu poate fi considerat valabil, existând o pre­zumţie relativă de inexistenţă a consimţă­mân­tului. Sub aspectul conţinutului agravat al infracţiunii, instanţa a reţinut că persoana vătămată este fiica inculpatului, avea la momentul săvârşirii faptei vârsta de 12 ani, iar în relaţia cu persoana vătămată, incul­pa­tul, în calitate de părinte, avea îndatorirea de a o îngriji, ocroti şi educa, fiind aşadar întru­nite circumstanţele săvârşirii faptei în forma variantelor agravate”, se arată în decizia instanţei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura