Hoț, dar prost

Victima a fost lovită cu putere de tâlhar și lăsată fără 25.000 de lei, un telefon mobil scump cât și acte, toate bunurile fiind în geanta femeii.
Autorul este un recidivist din municipiul Petroșani, identificat re­pede de polițiști și arestat preventiv. Acesta ar fi acționat la pont, după ce a aflat că victima s-ar fi întors din străinătate. Probele îl incriminează, mai ales că totul a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui magazin, astfel că procurorii l-au trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. Conform anchetatorilor, individul a acționat ziua în amiaza mare, fără teamă că va fi văzut de martori ori că va fi prins. Polițiștii din Petroșani s-au autosesizat cu pri­vire la tâlhărie și i-au arătat victimei o serie de portrete ale unor sus­pecți, iar victima l-a recunoscut pe tâlhar după planșele foto. Suspectul a folosit și telefonul mobil furat, acesta fiind localizat de anchetatori. (M.Gânju).