Horaţiu Mălăele şi Adrian Cioroianu, lansări de carte la Deva
Reprezentanții Bibliotecii Județene au lansat invitația pentru două lansări de carte în această perioadă. Este vorba de trei volume ale lui Horațiu Mălăele, „O poveste cam ciudată și alte două povestiri”, „Tehomir” și „Poezii și vorbe-n vânt”. Evenimentul cultural are loc în 12 octombrie, ora 17 în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.
Apoi, tot în 12 octombrie, de la ora 18, va avea loc, la Deva Mall, Salle d’Or, lansarea trilogiei istorice “Cea mai frumoasă poveste” a lui Adrian Cioroianu, un tablou al României înainte și după Primul Război Mondial, precum și volumul de studii cu titlul „A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român. 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată a „viitorului luminos”. (A.N.)