Comunitate

Hărău: Până la urmă, anul 2018 n-a fost un an rău

Magdalena Şerban

Cu bune şi rele, administraţia publică din Hărău salută finalul anului 2018, sperând ca 2019 să se dovedească şi mai bun, cu toate că proiectele câştigate din diverse surse de finanţare nu au fost deloc puţine. Iar pentru că se apropie zilele de sărbătoare, atenţia este îndreptată mai ales către cei mici.

„Sunt pregătite pachete pentru toţi copiii până la clasa a VIII-a. Vor avea serbarea de Crăciun, la căminul cultural din Hărău, şi acolo vor primi şi darurile pe care le-am asigurat din bugetul local şi din sponsorizări. De asemenea, duminică, de la ora 15, în acelaşi loc va fi un spectacol de colinde din programul căruia fac parte cunoscuţi interpreţi de muzică populară, precum Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Eugen Mihăilă etc. Cu acest prilej, cu mare drag invit comunitatea să ia parte la eveniment. De sărbători, colindele ne aduc împreună.
Mergând mai departe cu veştile bune, ce mai vreau să spun este că vineri, Comisia Europeană a anunţat localităţile câştigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU, iar noi ne situăm printre ele. Vom primi bonuri valorice în sumă de 15.000 de euro pentru instalarea unor puncte de acces public şi gratuit la Internet în sistem wireless. Astfel, toţi cei care vor să se conecteze de pe orice fel de dispozitiv deţin, o pot face. Urmează să semnăm acordul de finanţare şi apoi să fie executate lucrările. Ne dorim să fixăm câte un punct în fiecare sat, să nu existe discuţii şi supărări. Chiar dacă nu vor fi suficienţi banii europeni ce ne sunt alocaţi, vom suplimenta din bugetul nostru, astfel încât să facem să fie bine pentru toate localităţile aparţinătoare, fără a fi acuzaţi că suntem părtinitori ”, a afirmat Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul comunei Hărău.
Cât despre 2018, per ansamblu, acesta crede că a început prost (un minus de circa 500.000 de lei la buget), dar pe parcurs s-au câştigat mai multe proiecte şi astfel s-a mai uitat din supărare. De exemplu, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II se asigură construirea şi dotarea unui dispensar uman în satul Chimindia (edificiu aproape de final) şi construirea unui drum de acces la locuinţele de pe Valea Chimindia (s-a implementat deja). Din bani europeni nerambursabili se va materializa un program de modernizare de drumuri, în cuantum de un milion de euro, un altul ce prevede realizarea racordurilor individuale la reţeaua de canalizare, tot de un milion de euro, iar căminele vor intra şi ele în reabilitare. Totodată, prin Programul Reforma Educaţiei Timpurii în România, implementat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, se va construi o grădiniţă cu program normal în satul principal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura