Hărău: Fonduri accesate prin PNRR și AFM
Magdalena Șerban
La Hărău, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) se dorește reabilitarea școlilor, în vederea dobândirii eficienței energetice și a scăderii valorilor generate de consum.
Au previzionat bine
Pe lângă faptul că în urma finanțării europene câștigate de municipalitatea din Deva în parteneriat cu orașul Simeria și comunele Băcia, Hărău, Certeju de Sus, Șoimuș, Pestișu Mic, Cârjiți și Cerbăl, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 14 microbuze electrice (fiecare cu stația de reîncărcare aferentă și încă 3 stații de reîncărcare suplimentare) vor fi puse în circuitul de transport public, rezolvând astfel o doleanță comună, administrația publică din Hărău are și alte programe investiționale pentru care se așteaptă semnarea contractului de finanțare. „Am depus documentația pentru eficientizarea energetică a școlii primare din satul Chimindia, proiect ce presupune executarea unor lucrări specifice (înlocuire tâmplărie, termoizolație, acoperiș, învelitori, centrală termică nouă pe lemne, etc). Valoarea estimată este de circa 100.000 de euro, proiectul a fost aprobat și așteptăm să fim chemați să semnăm contractul. Apoi, în etapa a doua am mai accesat proiect și pentru școala primară din Bârsău, tot pentru eficientizare energetică, dar aici mai intră și o stație de încărcare electrică ce îi va deservi pe toți locuitorii comunei ce au mașini electrice sau intenționează să achiziționeze, în viitor. Ajunge la 225.000 de euro, cu totul. Nu ni s-a comunicat oficial cum că a fost aprobat, dar ținând cont că principiul aplicat a fost primul venit, primul servit, suntem 99,99 la sută siguri că beneficiem de sprijinul financiar solicitat. Și pentru școala primară din Banpotoc ni s-au cerut clarificări pentru documentația depusă, însă în acest caz am apelat la banii puși la bătaie prin Administrația Fondului pentru Mediu. La fel, tot pentru eficientizare energetică (circa 250.000 de euro). Trăgând linie, aceste lucrări vor duce la scăderea cheltuielilor cu încălzirea, costuri deloc de neglijat în vremurile actuale. Și pentru școala primară din Hărău am optat tot pentru AFM (aproximativ 200.000 de euro) și ni s-au cerut clarificări. Deci un alt obiectiv important”, a declarat Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul din Hărău.