Handbal masculin. România, în a treia urnă valorică pentru CE 2022

9 iunie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Naţionala masculină de handbal a României a fost repartizată în cea de-a treia urnă valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor de calificare la Campionatul European din 2022, competiţia va fi găzduită de Ungaria şi Slovacia.

Alături de naţională din România, în urna a treia sunt prezente Elveţia, Lituania, Bosnia-Herţegovina, Ucraina, Letonia, Polonia, Belgia.
Urna capilor de serie le are în componenţă pe Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania, Franţa, Slovenia, Cehia şi Islanda, iar în urna a 2-a au fost repartizate Austria, Belarus, Portugalia, Macedonia de Nord, Serbia, Rusia, Muntenegru şi Olanda, iar cele mai slab cotate echipe, Finlanda, Italia, Turcia, Israel, Estonia, Grecia, Kosovo şi Insulele Feroe, vor face parte din urna a patra.
Tragerea la sorţi va avea loc la 16 iunie la sediul Federaţiei Europene de handbal de la Viena. Spania, campioana europeană en-titre, Croaţia, vicecampioana, precum şi cele două echipe gazdă, Ungaria şi Slovacia, sunt deja calificate direct la turneul final. Alte 20 de formaţii urmează să-şi asigure prezenţa după partidele din preliminarii. (N. Gavrea)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Câştigătorii campionatului naţional de şah online

Lucian Miron (foto sus), la masculin, şi Luminiţa Cosma (foto jos), la feminin, au fost declaraţi câştigătorii Campionatului Naţional de...

„Dragostea devenilor pentru gimnastică nu se poate măsura în cuvinte“. Interviu cu antrenorul emerit Nicolae Forminte, de la lotul naţional feminin de gimnastică

Colectivul de gimnaste care compun acum echipa naţională şi tehnicienii care vor pregăti acest grup de sportive pentru viitoarele competiţii...

O veste bună: nici un pacient COVID-19 internat!

O veste excelentă vine de la Spitalul municipal din Hunedoara. Aici, nu mai este internat nici un bolnav cu noul...

Închide