Sport

HANDBAL FEMININ. Cu cine au picat devencele în turul preliminar al Cupei României

La sediul Federației Române de Handbal a avut loc tragerea la sorți pentru turul preliminar al Cupei României la handbal feminin. În urne s-au aflat 22 de echipe din Divizia A, cel de-al doilea eșalon valoric al hand­balului feminin românesc, prin­tre care și CSM Deva, liderul seriei C.

 

Cu maximă seriozitate

În urma tragerii la sorți, echipa de­veană va întâlni pe teren propriu for­mația Corona Brașov, liderul seriei B din același eșalon. Turul preliminar se dispută în manșă unică, pe 22 de­cem­brie, pe terenul primei echipe extrase din urne, aceasta fiind CSM Deva. „Ne-am fi dorit alt adversar, și cred că și Corona Brașov și-ar fi dorit la fel. Vom trata competiția și jocul cu formația din Brașov, o echipă extrem de valor­oasă, cu maximă seriozitate și sper să ne calificăm în faza urmă­toare din Cupa României, având, cel puțin pe hârtie, avantajul că me­ciul cu Corona îl vom juca acasă”, a declarat Marian Muntean, coordona­torul Secției de handbal de la CSM Deva.
Cele două echipe s-au întâlnit și anul trecut în Cupa României, în turul se­cund, după ce în primul ambele au stat, iar în jocul de la Brașov victoria a re­venit celor de la Corona, cu 31-29. Corona și CSM Deva s-au mai întâlnit și luna trecută, la Brașov, când au dis­putat două partide amicale, cele două echipe împărțindu-și victoriile. În primul meci s-au impus brașoven­cele, cu 39-35 iar în cel de-al doilea de­ven­cele s-au impus cu scorul de 38-30.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura