Halep, principala favorită la turneul de tenis la Praga

9 august 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (foto) revine pe terenul de joc după mai bine de cinci luni de pauză forţată, determinată de pandemia de COVID-19. Numărul 2 mondial participă la Praga Open, competiţie programată în perioada 10-16 august şi dotată cu premii totalizând 202.250 de dolari.

Simona Halep o va întâlni în primul tur pe jucătoarea slovenă Polona Hercog (29 ani, loc 45 WTA) cu care s-a mai întâlnit până acum de trei ori: în 2009, într-un turneu de 100.000 de dolari, când s-a impus Polona şi în 2019 la Miami şi la Eastbourne, când a câştigat Simona.
Dacă va trece de Hercog, Halep urmează să o întâlnească pe învingătoarea din meciul Ţig-Krejcikova. Pe tabloul principal de la Praga au mai acces două românce: Irina Begu şi Ana Bogdan. Ţig şi Begu au mai jucat şi la Palermo, dar au pierdut din primul tur, în timp ce pentru Ana Bogdan e prima competiţie, după pauza de cinci luni cauzată de noul coronavirus. Alte patru jucătoare din România evoluează în calificări la Praga: Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Irina Bara şi Laura Ioana Paar.
Simona Halep a disputat ultimele meciuri în luna februarie, la Dubai, turneu pe care l-a câştigat. Înainte de această competiţie, ea mai jucase la Adelaide, unde a ajuns până în „sferturi“ şi la Australian Open, unde a parcurs drumul până în semifinale.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fotbal. CS Hunedoara a câştigat amicalul cu Unirea Alba Iulia

Formaţia hunedoreană îşi continuă seria meciurilor amicale de pregătire, iar vineri după amiază a jucat pe arena Michel Klein în...

Fotbal. Jiul Petroşani a ratat promovarea din cauza noului virus

Vestea a căzut ca un trăznet în curtea campioanei judeţului Hunedoara, CSM Jiul Petroşani, care a aflat că are în...

Dublă victorie pentru Florentina Marincu la Cupa României

Stadionul Iolanda Balaş-Sotter din Capitală a fost gazda ediţiei din acest an a primei competiţii atletice pentru seniori organizată de...

Închide