Gurasada: Bani pentru culturile agricole afectate de secetă
Magdalena Șerban
Conducerea comunei Gurasada anunță cetățenii că în urma deciziei Comisiei Europene privind aprobarea acordării ajutorului de stat pot depune/transmite la Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara (până la data de 20 iulie 2023) cereri de solicitare pentru grantul ce se acordă producătorilor agricoli pentru unele culturi înfiinţate în primăvara anului 2022 şi afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022.
Natura e imprevizibilă
Sprijinul se acordă pentru culturile care au fost afectate de seceta pedologică în grade de peste 30 la sută până la 100 la sută, conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor (porumb; floarea soarelui; soia; mazăre). Ajutorul este în cuantum maxim de 1.000 lei/ha aferent unui grad de calamitare de 100 la sută. Dacă procentajul de calamitare prevăzut este de peste 30 la sută şi până la 100 la sută, cuantumul care se poate acorda se diminuează corespunzător. Sumele se plătesc până la data de 31 decembrie 2023, iar Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei. ,, Beneficiarii sunt: producători agricoli persoane fizice; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; respectiv producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare. Pentru a fi catalogați eligibili trebuie să deţineți proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022; să fiți înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022, din care se identifică culturile înfiinţate în primăvara anului 2022, respectiv porumb şi/sau floarea-soarelui şi/sau soia şi/sau mazăre, precum şi suprafeţele de teren declarate aferente acestor culturi și nu sunt în dificultate, conform art. 3 lit. d), cu excepţia beneficiarilor a căror dificultate este cauzată de secetă pedologică şi dovedită prin consemnarea în procesele-verbale prevăzute la lit. a), cu procente de calamitare de peste 30% şi până la 100 la sută inclusiv. E bine ca cetățenii noștri să știe exact și să poată solicita acest ajutor care e binevenit. Munca și truda la câmp sunt uneori irosite din pricina unor condiții meteorologice ce favorizează distrugerea culturilor”, a transmis Silviu Nan, primarul din Gurasada. De subliniat că, potrivit datelor centralizate la nivel național, peste 148.000 de fermieri au fost afectaţi de seceta pedologică, iar o suprafaţă cultivată de peste 1.110.000 ha a fost calamitată în diferite grade de afectare, din care peste 705.000 ha cu porumb, peste 360.000 ha cu floarea soarelui, peste 47.300 ha cu soia şi peste 8.100 ha cu mazăre. Suma necesară aplicării schemei este de 300 milioane lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2023.