Gura lumii

Gura lumii

S-a dus vestea în tot judeţul că într-un municipiu de pe Valea Mureşului, cu vechi tradiţii culturale, aproape a doua casă este dotată cu un expresor de cafea nou-nouţ. Iar lucrul acesta se întâmplă de o vreme încoace, de când criza financiar-economică a lovit puternic ţara noastră. Acum, să nu credeţi că pe locuitorii respectivului municipiu i-a apucat dintr-odată pofta de băut cafea expresso acasă. Nu-i vorba de asta, ci de faptul că expresoarele de care facem vorbire, ajung în casele oamenilor la preţuri foarte mici,  adică la cel mult jumătate faţă de preţul cu care se vând în magazine. Cum se poate asta? Simplu, doar românii sunt renumiţi că se descurcă şi dacă vor îţi fură şi oul de sub raţă. Cică, mai mulţi muncitori şmecheri ai unei firme cu capital străin, ce funcţionează în oraş şi produce, printre altele, şi asemenea expresoare de cafea, le fură pe rupte din fabrică, piesă cu piesă, ansamblându-le şi lustruindu-le afară, după care le vând, făcând şi ei un ban în plus, cu care-şi completează salariul modest. Unii vorbesc că oamenii din conducere, firmei ştiu cum stă situaţia, dar tac mucles, fiindcă şi-ar lua şi ei partea.

 Vorbesc gurile rele că e de jale într-un magazin în oraşul de sub Cetate, care-şi zice că este cu profit pentru cumpărători. Cică pe rafturile acestuia se găsesc cele mai bune produse alimentare şi, mai ales, cele mai ieftine. Numai că, în urmă cu două zile, unei gospodine din oraş, care intrase în magazinul cu profit, pentru cumpărături, i-a făcut cu ochiul o caserolă cu prăjituri. Văzându-le femeia aşa arătoase, a simţit că-i lasă gura apă şi s-a decis să le cumpere. A verificat, grijulie, data expirării prăjiturilor, şi văzând că este în regulă, le-a pus în coş. Ajunsă acasă, cuprinsă de poftă, s-a apucat să le mănânce. Dar, deziluzie, după prima înghiţitură a simţit că frumoasele prăjituri erau mucegăite. Privind mai atentă, a constatat că toate erau stricate. Concluzia? Ori producătorii au trimis prăjiturile gata stricate, menţionând un termen de garanţie fals, ori cei din magazin au falsificat aceste termene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura