Gura lumii

Gura lumii, 7.05.2020

O întâlnire secretă între mai mulţi lideri ai unui partid ar fi avut loc zilele acestea în vârf de munte. Gurile rele spun că politicienii au cerut teren neutru pentru a discuta o serie de înţelegeri avute în trecut, dar care au fost date uitării la startul campaniei. Cârcotaşii spun că la întâlnirea cu pricina s-a discutat cum trebuie procedat pentru ca înţelegerea să fie readusă în actualitate, ca să aibă toată lumea de câştigat. Gurile rele spun că discuţiile au fost aprinse şi combatanţii au negociat cu sondaje, dar în cele din urmă s-a fumat pipa păcii. Tot bârfitorii spun că s-a ajuns la consens ca în regiunea sudică a judeţului să nu fie afectată prea tare imaginea formaţiunii ce nu stă chiar foarte bine în centrul judeţului. În schimb, aceştia din urmă vor lăsa în pace regiunile unde ar avea candidaţi ce rup binişor din procentele celor aflaţi la putere.

Întocmai unor corbi ce se înfruptă din stârvuri, aşa sunt şi nişte autointitulaţi candidaţi la şefia unei urbe. Caracterizaţi ca nişte indivizi interesaţi doar de propria persoană, respectivii nu ratează nici o ocazie de a se promova niţel. Nu aduc în discuţie măreţele lor realizări, de altfel neexistente, ci-i bălăcăresc pe cei care sunt în cărţi pentru a câştiga alegerile. Cârcotaşii spun că insignifianţii au bătut palma şi după ce s-au scotocit prin propriile buzunare au reuşit să strângă o sumă oarecare pentru a-şi plăti echipe de postaci. Cum sunt zgârciţi din fire, cei antamaţi la căruţă prestează cât pentru banii primiţi, adică aiurea şi prost. Gurile rele spun că unul dintre candidaţi, valet profesionist la viaţa lui, care s-a remarcat din căratul tăvilor şi periatul scamelor, ar face orice cu putinţă numai să audă lumea şi de numele său. Un alt candidat înscris în coaliţia amintită, pe lângă că a fost un trântor toată viaţa, s-ar da cu oricare dintre cei atacaţi, doar de i s-ar mai oferi un os de ros.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura