Gura lumii

Gura lumii, 6.09.2018

Vorbesc gurile rele că se pregăteşte mazilirea unui personaj dintr-o primărie. Zvonerii au aflat recent că se duc lupte serioase să fie dat afară omul nostru, doar pentru că nu mai e văzut bine pe acolo, după ce a făcut-o de oaie cu o achiziţie. Aşa spun cârcotaşii şi aşa spunem şi noi. Omul nostru vrea să rămână pe post, mai ales că salariul este foarte bun şi nu vrea să plece sub nici o formă. Şefii însă nu-l mai vor şi pace. Însă, personajul de care vorbim are mai multe date despre şefi, pe care, dacă le dă la presă, nu va fi bine pentru ei. Şi, astfel, se duce războiul, care ştie mai multe despre celălalt şi care rezistă mai mult pe poziţii.

Glăsuieşte lumea pe la birturile din urbea cu cetate în vârf de deal că între doi politicieni cu funcţii la nivel judeţean ar cam fi intrat dihonia. Zic cârcotaşii care se dau bine informaţi din surse interne că, chiar dacă nu-i vorba încă de o dihonie care să ducă la ceartă şi lovituri reciproce sub centură, este totuşi o răceală care devine din zi în zi tot mai evidentă. Adică, dacă cei doi erau până nu cu mult timp în urmă mereu împreună, la evenimentele oficiale şi la cele cultural-artistico-distractive, acum nu se mai întâmplă aşa. De asemenea, atunci când, totuşi sunt obligaţi să fie împreună la anumite evenimente, nu mai stau alături, ci la distanţă de doi sau trei oameni între ei. Dar cum cele două personaje de care facem vorbire sunt din aceeaşi familie politică, ele fiind şi persoane inteligente şi cu multă experienţă de viaţă, este puţin probabil ca între ele să se ajungă la o ruptură cu scandal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura