Gura lumii

Gura lumii

Un om de afaceri, de altfel priceput şi respectabil, din sudul judeţului, care e implicat şi-n politică, s-a cam făcut de mirul lumii la una din apariţiile publice în tribunele unui stadion, unde oricum, prea puţini ţin la etichetă. Aflat în plin soare, în tribunele unui stadion fără nici un fel de acoperiş sau copertină, personajul nostru a fost învins de căldură pe când asista la un meci al echipei locale şi s-a dezbrăcat la bustul gol. Până aici, nu-i mare lucru, însă cârcotaşii spun că „imaginea” oferită de trupul aproape gol a fost departe de cea de om dur şi puternic pe care o are, de altfel, respectivul personaj. Cele câteva kilograme în plus şi pielea deloc bronzată nu prea dădeau bine în ochii celor prezenţi. Noroc că în tribune nu prea erau reprezentante ale sexului frumos. Unii ar putea spune că aparenţele au fost, totuşi, salvate de tatuajul color cu scorpion de pe omoplatul drept. Aşa că pe viitor, poate ar fi bine ca patronul să fie mai atent la imaginea sa şi să îndure căldura cu un tricou pe el, decât să-şi arate fizicul cu şunculiţe pe la mijloc.
 
Cică fosta soţie a unui om de afaceri, şi ea implicată în afaceri, care continuă să-şi  gestioneze împreună cu fostul soţ cele câteva firme pe care le au, de pe vremea când formau o familie, a avut, ca mulţi alţii ideea investirii unor sume însemnate de bani în terenuri. Şi, pe baza unor informaţii obţinute de la oameni ai locului, cei doi cică au investit sume deloc neglijabile în terenuri din zona Timişoarei, cu gândul ca după ceva timp să scoată profit din vânzarea lor. Problema-i că, deşi doamna s-a bazat pe informaţii valoroase, iar terenurile respective, dacă ar fi fost cumpărate cu trei-patru ani în urmă, le-ar fi adus celor doi profituri frumuşele, acum totul s-a dus de râpă. Din cauza crizei, care a afectat şi va mai afecta încă o vreme ţara noastră, preţurile la imobiliare s-au dus tare de tot în jos şi piaţa a îngheţat. Aşa că, spun gurile rele, pe lângă faptul că marele complex comercial al căror proprietari sunt cei doi dă semne de faliment, ei stau şi cu banii blocaţi în terenurile din Timiş, pe care nu sunt semne că le-ar putea vinde prea curând.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura