Gura lumii

Gura lumii, 3.09.2018

Pregătit să-şi plătească poliţele! Chiar dacă se zice că ”răzbunarea e arma prostului”, zicala nu se poate aplica şi în cazul unui purtător de epoleţi. Competent, inteligent, pregătit, dedicat, individul a deranjat o serie de superiori ai săi, indivizi obscuri şi inculţi. Toţi aceştia au complotat şi în cele din urmă i-au fabricat un dosar în urma căruia i-au distrus cariera promiţătoare. Cu răbdarea omului inteligent, individul a aşteptat până când a putut reveni pe funcţie şi acum a făcut pact cu nişte băieţi pregătiţi în lupa anticorupţie pentru a-şi executa călăii. Cu tolba plină de informaţii despre ţintele sale, acesta face paşi importanţi în a-l pune la răcoare pe şeful complotiştilor. Gurile rele spun că la câte fărădelegi a făcut individul, nu va fi greu să-l ascundă o bună perioadă.

Le-au declarat război! Edilii dintr-o urbe din sudul judeţului au ticluit un plan prin care să facă ordine într-o zonă de agrement din subordinea lor. Au investit ceva bănuţi şi au constatat că de ani de zile nu primesc nimic înapoi, însă cei care beneficiază de investiţii fac profituri frumuşele. Ca să fie totul ca la carte, au cerut intervenţia unor inspectori abilitaţi să dea amenzi colosale şi urmările s-au şi văzut. Tot gurile rele mai spun că deja doi afacerişti de carton au fost puşi cu botul pe labe. Băieţii chemaţi să facă ordine s-au deghizat în turişti şi au petrecut un sejur de câteva zile în zona de agrement. La final şi-au declinat identitatea şi au cerut să vadă actele cabanierilor vizitaţi. În paralel, alţi inspectori au cerut documentele contabile. Rezultatul a fost previzibil şi s-a lăsat cu amenzi pentru cei vizaţi, dar şi cu activitatea sistată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura