Gura lumii

Gura lumii 3.04.2015

gura-lumii Practicile comerciale specifice regimului comunist par a fi de actualitate în aceste zile în unele hypermarket-uri capitaliste. Ca dovadă, vânzarea cartofilor, produs extrem de solicitat în această perioadă, când multă lume ţine post, se face respectând o reţetă specifică vremurilor trecute. Pe de o parte, la cartofii noi, care au mare trecere, preţul a fost „umflat” până la un prag nesimţit. Pe de altă parte, în cazul cartofilor vechi, s-a luat decizia eliminării acestora de la vânzarea „la liber” şi ambalarea lor în plase de trei-cinci kilograme, la un preţ relativ atrăgător. Unii oameni s-au supărat pentru că au fost puşi în situaţia de a cumpăra mai multe kilograme de cartofi vechi, deşi nu aveau nevoie de o cantitate atât de mare, în vreme ce alţii s-au simţit jecmăniţi de preţul umflat al cartofilor noi. Manevrele i-au nemulţumit pe numeroşi clienţi, iar mulţi s-au decis să  îşi procure cartofii din piaţa agroalimentară.

În vreme ce ANAF a ajuns, se plâng  unele firme, să facă exces de zel în cadrul campaniei de combatere a fraudei fiscale, reprezentanţii autorităţilor publice dintr-un oraş din sudul judeţului dau impresia că încurajează practicile neortodoxe în domeniul financiar ale unor agenţi economici. Cică unele personaje influente din administraţia publică au tras sforile pentru ca un om de afaceri care a concesionat o bază sportivă de la autorităţi să-şi păstreze contractul în ciuda datoriilor destul de mari pe care le are faţă de bugetul statului. Mizeria a ieşit de sub preşul administrativ în momentul în care un sportiv care încă activează la nivel internaţional a dorit să preia baza respectivă, să achite datoriile şi să deruleze acolo o activitate sportivă benefică atât statului, cât şi societăţii. Ce va fi, vom vedea, dar poate că e nevoie să se intensifice şi activităţile de control ale instituţiilor care verifică activitatea financiară din domeniul public.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura