Actualitate

Micii scriitori şi ilustratori, premiaţi de Biblioteca Judeţeană

02 bibliotecaCu prilejul Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii, ieri, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”  a organizat cea de-a X-a ediţie a îndrăgitelor concursuri pentru elevii din ciclul primar, intitulate „Dacă aş fi scriitor…” şi „Dacă aş fi ilustrator…”, decernarea premiilor având loc în incinta Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Ambele competiţii au avut câte două secţiuni: una pentru clasele I şi a II-a şi alta pentru clasele a III-a şi a IV-a.
Anul acesta au fost selectate opt poveşti: Doi Feţi cu stea în frunte, Frumoasa din Pădurea Adormită,  Jack şi vrejul de fasole, Lebedele, Prinţul Broscoi, Prostia omenească, Ridichea uriaşă şi Scufiţa Roşie. Au participat cu lucrări, elevi de la Colegiul Naţional „Sabin Drăgoi”, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”, Şcoala Eco Europeană „Andrei Şaguna” şi Şcoala Primară „Samuel”. “Cu câteva luni înainte, elevilor din ciclul primar li s-au comunicat titlurile, pe baza lor, fiind invitaţi să scrie propria poveste, punându-şi fantezia la încercare. În felul acesta, ceea ce a rezultat a însemnat o nouă variantă a poveştii. Criteriile pe care s-a bazat decizia juriului au ţinut de originalitate, imaginaţie, creativitate, însă fără a neglija aspectele legate de corecta folosire a limbii române. De asemenea, s-a urmărit exprimarea cursivă, coerentă, cu folosirea unor figuri de stil adecvate şi cu păstrarea elementelor specifice basmului.  Cât priveşte concursul „Dacă aş fi ilustrator…”, el s-a adresat tot micilor cititori din ciclul primar şi a constat în realizarea unei coperţi de carte cu titlul uneia dintre poveşti. Lucrările prezentate  trebuiau să conţină o ilustraţie reprezentativă pentru povestea aleasă şi elementele de identificare. Ambele competiţii reprezintă o modalitate în plus de a atrage copiii spre lectură şi de a le dezvolta imaginaţia artistică”, a precizat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene. Mai trebuie spus că festivitatea de premiere s-a încheiat cu o frumoasă paradă a costumelor reprezentând personaje din poveştile alese şi cu decernarea de diplome din partea juriului. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura