Gura lumii

Gura lumii, 28.08.2019

      Vorbesc cârcotaşii prin târg că se anunţă transferuri spectaculoase în perioada următoare pe scena politică locală. Zvonerii de serviciu au aflat şi acum povestesc prin târg că sunt câteva nume cu experienţă de la noi care se pregătesc să-şi facă bagajele şi să plece de la un partid, pentru a intra apoi pe uşa altei formaţiuni politice. Lucrurile sunt serioase, şuşotesc gurile rele, aşa că oamenii nu mai stau mult pe gânduri şi vor face pasul decisiv. Cârcotaşii spun că oamenii pleacă degeaba, nu le va fi mai bine acolo unde vor să ajungă, dar asta este politica, fiecare face cum doreşte. Mai mult, se pare că respectivii îşi vor pierde şi locurile de muncă bine remunerate, dacă trec dintr-o barcă în cealaltă.

Susţin zvonerii de serviciu că un individ care aspiră la funcţii înalte îşi freacă mâinile bucuros că s-a ivit, din nou, ocazia să ajungă pe un fotoliu mult visat. Se pare că omul nostru deja s-a pornit spre Capitală, să negocieze numirea pe funcţie, că nu e timp de stat acasă şi uitat la televizor. Respectivul le-a spus amicilor că e sigur, de data asta, că va fi numit pe postul cu pricina, şi că, mai mult ca oricând, este încrezător că va primi în curând vestea cea mare. Gurile rele spun că omul nostru şi-a luat cu el la Bucureşti aproape toată familia, bucuros că s-a ivit ocazia şi îşi va împlini un vis pe care-l are de mai mulţi ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura